Operatorii economici bihoreni au putut afla informaţii despre finanţările pe care le pot obţine de la stat pentru realizarea unor investiţii iniţiale în active fixe. Camera de Comerţ şi Industrie Bihor a fost, marţi – 11 septembrie 2018, gazda seminarului de informare despre ajutoarele de stat prin prisma ultimelor modificări legislative. Informaţiile au fost furnizate de către Iulia Avram şi Valentin Sălăgean din cadrul Biroului Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca. Au fost prezenţi circa 15 agenţi economici.
Modificări
Principalele modificări legislative se referă la: diminuarea nivelului minim al investiţiei de la 10 milioane euro la 3 milioane euro; modificarea mecanismului de depunere a cererilor de finanţare, acestea urmând a fi depuse în sesiune continuă; renunţarea la selecţia proiectelor pe baza de punctaj, fiind selectate acele proiecte care îndeplinesc criteriile şi condiţiile de eligibilitate; simplificarea planului de investiţii aferent proiectului; posibilitatea demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii de accord pentru finanţare.
Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin HG nr. 807/2014, cu modificările şi completările ulterioare îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf.
Beneficiari şi condiţii
„Bugetul mediu anual al schemei este de 638 de milioane de lei, respectiv echivalentul a circa 145 de milioane de lei. Valoarea totală a unui proiect de investiţii trebuie să fie de minimum 13,5 milioane de lei, aproximativ 3 milioane de euro”, a explicat Iulia Avram. Pot solicita finanţare prin intermediul acestei scheme intreprinderile nou înfiinţate sau intreprinderile în activitate, atât IMM-uri cât şi intreprinderile mari, înfiinţate conform Legii 31/1990.
Sunt eligibile toate sectoarele de activitate cu excepţia celor precizate în art 15 din HG 807/2014. Dintre acestea punctăm: cele de la secţiunea agricultură, silvicultură şi pescuit; extracţia cărbunelui, petrolului, minereului, etc; prelucrarea şi conservarea peştelui; distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice; fabricarea vinului din struguri; industria metalurgică; construcţia de nave şi bărci; fabricarea vehiculelor militare de luptă; comerţ cu ridicată şi amănuntul; transporturi pe apă; telecomunicaţii; activităţi de jocuri de noroc, etc.
„Cheltuielile eligibile sunt costurile fără TVA aferente realizării, respectiv achiziţionării, după caz, de active corporale şi necorporale, precum şi cheltuielile legate de închirierea construcţiilor aferente realizării investiţiei iniţiale”, a precizat Iulia Avram.
Pentru realizarea de construcţiivaloarea maximă eligibilăeste de 1.650 de lei/mp arie desfăşurată, iar pentru închirieir de 22 de lei/mp/lună.
Finanţările se acordă şi pentru instalaţii termice, maşini şi echipamente noi, dar şi pentru active necorporale (brevete, licenţe, know-how, sau alte drepturi de proprietate intelectuală. Activele trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii de eligibilitate: să fie exploatate de intreprinderea beneficiară, să fie incluse în activele intreprinderii beneficiare,să fie achiziţionate în condiţii de piaţă, etc. Intensitatea maximă a ajutorului de stat pentru Regiunea Nord-Vest este de 50%.
„Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează pe baza unui anunţ publicat pe site-ul MFP. Transmiterea documentaţiei se face prin poştă sau prin servicii de curierat”, a subliniat reprezentanta Fiscului.
Interactiv
Întâlnirea de la sediul CCI Bihor a fost interactivă, agenţii economici prezenţi cerând reprezentanţilor Fiscului informaţii despre schema de finanţare. În ceea ce priveşte modificările aduse schemei, părerile au fost împărţite. „Plecând de la «primul venit, primul servit» mie mi se pare a fi o măsură servită. În ceea ce priveşte reducerea plafonului, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro, este de bun augur”, este de părere Liviu Sav, expert în finanţări.
Cei interesaţi de finanţări prin această schemă de stat pot afla informaţii din cadrul întâlnirilor care vor fi organizate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor în zilele de 21 şi 28 septembrie la sediul instituţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!