Anul 2022 aduce modificări și în ceea ce-i privește pe pensionari. Una dintre acestea este introducerea ajutorului social pentru pensionarii cu pensii mici.
[eadvert]
Astfel, pensionarii care au pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei vor primi un ajutor social, în ianuarie 2022, astfel încât venitul lor să ajungă la 2.200 de lei. Acest ajutor se acordă o singură dată pe an și nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie.
Ajutorul se acordă diferențiat, astfel: 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei; ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.
Tot în ajutorul pensionarilor vine și o măsură potrivit căreia aceștia pot beneficia de compensarea medicamentelor cu 90%, dacă au venituri sub 1.429 de lei/lună.
Important de reținut este faptul că de la 1 ianuarie 2022, punctul de pensie crește cu 10%, ajungând la 1.586 de lei. Pensia socială minimă garantată se transformă în indemnizație socială pentru pensionari, iar valoarea ei crește de la 800 de lei la 1.000 de lei.
Pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti contribuții la sănătate (CASS). Contribuțiile sunt de 10% pentru ceea ce depășește 4.000 de lei.
Alocații mărite
Alocațiile copiilor cresc și ele din 1 ianuarie 2022. Vor primi o alocație de 243 de lei copiii care au vârste cuprinse între 2 și 18 ani, dar și tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
De asemenea, tot din 1 ianuarie 2022, crește la 600 de lei și alocația pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Cei cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Tichete cadou și de vacanță
Tot începând cu 1 ianuarie, se vor acorda din nou vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 de lei. Tichetele cadou vor putea fi acordate de angajatori doar propriilor salariați, nu și altor persoane fizice, ca până acum. Valoarea cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele-cadou, care pot fi acordate de angajatori de la 1 ianuarie se majorează de la 150 de lei la 300 lei.
Trimite articolul
XSuntem o tara de asistenti sociali din cauza disproportie enorme intre salariile minime si cele ale politrucilor parveniti si a catorva categorii din institutiile de forta care mai primesc si pensii speciale si salarii exagerat de mari , aceste pensii speciale nu le gasesti decat la noi tara de lumea a treia subdezvoltata cu salarii si pensii derizorii pentru oamenii de rand, aceste disproportii intre salarii si pensii trebuie sa dispara dar cine sa o faca? pentru ca de la politrucii parveniti si smecherasi nu o sa se schimbe niciodata aceste inechitati, e nevoie de o noua clasa politica care sa lucreze pentru popor nu poporul pentru politrucii parveniti si idioti.
Incepind cu 01.01.2022 unde ati vazut voi pensia minima de invaliditate in cuantum de 163 lei lunar si nu sa bagat sporul de conditii pentibile de la locu de munca de 10 %,iar eu am detinut indemnizatie de somaj in cuantum de 463 lei iar pensia de invaliditate grad 3 probleme cauzate la locu de munca ce e de facut?????