Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Bihor informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor. Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.
Bani
Pentru eliberarea adeverinţelor, fermierii care au sediul exploataţiei pe teritoriul judeţului Bihor, se vor adresa numai APIA Centrul Judeţean Bihor, Oradea, str Matei Corvin nr. 1. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la specia bovine pentru anul 2013, că s-au efectuat verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plății naționale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinței, conform reglementărilor în vigoare, precum și numărul de animale eligibile pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne.
„Recomandăm potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare Bancă (creditoare), pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale. Eliberarea adeverinţelor se va face într-un termen de minimum 48 de ore de la depunerea documentelor, în intervalul orar 15-16. Menţionăm faptul că adeverinţele se eliberează numai pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne şi numai pentru dosarele complete care au verificarea administrativă finală. Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel că dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, respectiv între 6% și 9 % inclusiv comisioanele aferente creditului de maximum 1%”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!