Încheierea clasei a XII-a este aşteptată cu sufletul la gură nu doar de absolvenţi ci şi de o categorie profesională mereu în vânătoare de clienţi noi, agenţii de asigurări. Potrivit legii, absolvenţii când se angajează pentru prima dată sau când intră în şomaj tot pentru prima dată trebuie să opteze pentru un fond de pensii administrat privat, Pilonul II, potrivit Legii 411/2004.
În goana după câştig s-a ajuns până acolo încât se vehiculează ideea că absolvenţii care nu semnează pentru o anumită firmă de asigurări vor pierde indemnizaţia de şomaj.
La AJOFM Bihor au ajuns mai multe sesizări privind acţiunile unor reprezentanţi ai societăţilor de asigurări care diseminează în cadrul instituţiilor de învăţământ informaţii referitoare la condiţionarea obţinerii indemnizaţiei de şomaj de obligaţia aderării la Pilonul II.
„AJOFM Bihor se delimitează de aceste demersuri. Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minumum 16 ani, care s-au înregistrat în baza de date a agenţiei într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii, şi care ulterior expirării acestei perioade, nu reuşesc să se încadreze în muncă sau nu urmează o altă formă de învăţământ, pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj în sumă de 250 de lei (50% din valoarea indicatorului social de referinţă), pentru o perioadă de şase luni”, a ţinut să clarifice Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Acte necesare
Pentru înregistrarea în evidenţele AJOFM Bihor, absolvenţii au nevoie de cartea de identitate – în original şi copie, de o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că persoana „este aptă pentru muncă” şi de o adeverinţă de la Fisc din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizează din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului sociale de referinţă. De asemenea, mai trebuie prezentată o adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ completată cu datele personale ale absolventului şi data absolvirii, precum şi un dosar plic.
Ce spun asiguratorii
Firmele de asigurări serioase se dezic de astfel de practici şi spun că asemenea agenţi le strică imaginea. „Aşa ceva nu se face. Asemenea practici ne discreditează. Aceşti agenţi pot fi identificaţi şi sancţionaţi. Ei când se duc într-o şcoală trebuie să aibă aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, unde trebuie să spună scopul cu care se deplasează în acea şcoală. Aceşti agenţi ne strică imaginea”, ne-a declarat Mariana Baicu, Area Manager al unei firme de asigurări.
Pe de altă parte este de înţeles de ce apelează unii agenţi de asigurări la astfel de practici. Pentru o adeziune la un fond de pensii administrat privat (Pilonul II) ei primesc între 70 şi 100 de lei. La o clasă de 25 de absolvenţi suma este cuprinsă între 1.750 şi 2.500 de lei. Deloc de lepădat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!