Zeci de expozanți vor aduce în fața viitorilor miri cele mai bune oferte pentru invitații, rochii de mireasă și costume, dar și alte servicii necesare.
Între altele, cei care vor trece pe la centrul comercial din Calea Aradului vor avea șansa să aleagă servicii foto-video de calitate, cabine foto, hostess, aranjamente florale, animatori, bijuterii pentru mirese, decorațiuni, dar și oferte de băuturi, vată pe băț, candy bar, tort ori coktail bar. Doritorii vor găsi inclusiv „antrenori” pentru mult așteptatul dans al mirilor, dar și multe alte accesorii utile în ziua căsătoriei.
Organizatorii au pregătit 20 de goodie bags, astfel că primele 20 de persoane care vizitează târgul și semnează un contract cu unul dintre expozanți primesc pe loc un cadou!
De asemenea, cei care trec pe la târg se pot înscrie la o tombolă și au șansa să câștige un voucher pentru două persoane la Riserva Wine SPA, din cadrul hotelului Ramada by Wyndham.
Vineri, 25 octombrie, târgul va fi deschis între orele 14 și 21, sâmbătă, programul va fi între orele 12 și 20, iar duminică, între orele 12 și 19.
MOJO Wedding Expo se află la a treia ediție și se desfășoară în parteneriat cu Ramada by Wyndham Oradea.
Intrarea este liberă pentru toată lumea, vă așteptăm cu drag!
Advertorial! Hb: 291827
Trimite articolul
XAnul trecut a fost foarte slabut(putini furnizori, iar cei mai cunoscuti nici nu au participat). Nu recomand. Pierdere de vreme.
Avand in vedere ca este intrarea libera practic nu te costa nimic sa vezi ce au de oferit. Ma gandesc ca daca au facut a 3-a editie o vor face si mai buna decat precedenta.