FINANŢARE/AGRO. Aşa cum deja ne-a obişnuit, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurare (OJFIR) Bihor se poate mândri cu cele mai multe cereri depuse în cadrul submăsurii 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Reuşita se datorează atât implicării funcţionarilor OJFIR Bihor, care le-au explicat agricultorilor oportunităţile de finanţare, cât şi consultanţilor care le-au scris proiectele. În Bihor sunt peste 70 de firme de consultanţă, în timp ce în alte judeţe nu există niciuna.
La nivel naţional au fost depuse 6.500 de cereri de finanţare în cadrul acestei submăsuri, în valoare de de 98.000.500 de euro. Conform directorului instituţiei, Cristian Buzlea, bihorenii au depus nu mai puţin de 653 de cereri de finanţare cu o valoare de 9.780.000 de euro, ocupând astfel primul loc în topul judeţelor cu cele mai multe cereri depuse şi finanţate.
Bani nerambursabili
Obiectivul Programului de finantare nerambursabila PNDR 6.3 este acela de a spriji dezvoltarea fermelor mici.
Se vizeaza astfel sprijinirea investiţiilor pentru creşterea competitivităţii exploataţilor agricole, prin dotarea cu utilaje şi echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum şi investiţiile pentru modernizarea fermelor, în special cele de dimensiuni medii şi asocieri de ferme mici şi medii, precum şi îmbunătăţirea calităţii activelor fixe.
Valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 15.000 de Euro.
Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii: să fie fermieri care au drept de proprietate și/sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă care intră în categoria de fermă mică, cu excepția persoanelor fizice neautorizate. De asemenea trebuie să fie persoane juridice române, să acţioneze în nume propriu şi să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de finanţare. Alte condiţii de elegibilitate sunt să aibă studii minime de 8 clase și să se încadreze într-una din formele de organizare de mai jos: persoană fizică autorizată; întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale; întreprindere familială ori societate cu răspundere limitată cu asociat unic/majoritar.
Sunt considerate investitii eligibile cheltuielile pentru realizarea planului de afaceri şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar, capital de lucru, achiziția de teren sau material biologic şi efectuare de studii, precum cel pentru sectorul pomicol sau privind potenţialul agricol.
Exploataţia agricolă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii: să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 4.000-11.999 € SO, să fie înregistrată ca microîntreprindere/ întreprindere mică, să fie înregistrată de solicitant în nume propriu sau sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului în Registrul Unic de Identificare APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor ANSVSA, precum şi la Primărie în Registrul agricol.
Finanţarea nerambursabilă de 15.000 de euro se acordă în două tranşe. 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare, iar 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanţare. Finanţarea se va acorda pe o perioadă de 3, respectiv 5 ani (perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol).
Citiți principiile noastre de moderare aici!