31 decembrie este data-limită până la care fermierii bihoreni pot depune Cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2017.
Cererile se pot depune la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă ori la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la care au fost depuse cererile pentru finanţare prin rambursare în cadrul schemei de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, cu completările ulterioare.
Cererea de acord prealabil pentru finanţare se depune anual, pentru fiecare an calendaristic aferent perioadei de aplicare a schemei de ajutor de stat, reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014, respectiv 2015-2020 inclusiv.
Beneficiari
Beneficiarii schemei sunt: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, producătorii agricoli, organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.
„Toți beneficiarii schemei de ajutor care au depus cereri în 2016 au fost notificați prin sms cu privire la data la care să se prezinte la APIA, pentru a evita aglomerația. Având în vedere că luna decembrie este una mai specială, datorită Sărbătorilor de iarnă, facem un apel către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură să se prezinte la APIA CJ Bihor pentru a depune Cererile de acord prealabil la data programării, iar noii beneficiari să nu aștepte ultimele zile, evitând a se ajunge în situația de a nu putea fi depuse în termenul legal”, a precizat Florian Pavel, director executiv APIA – Centrul Județean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!