Prin punctele de trecere a frontierei au efectuat formalitățile de frontieră peste 175.000 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 97.000 pe cel de ieşire din ţară şi 34.800 mijloace de transport, dintre care peste 19.000 pe sensul de ieșire din țară. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, s-a înregistrat o creștere de peste 20%, traficul desfășurându-se în condiții normale, cu operativitate, fără a se înregistra timpi de așteptare.
În acest context, pentru că mulți oameni vor ieși și intra în țară în acest weekend, polițiștii de frontieră reamintesc că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.
Și infractori mai mulți
În cele două zile, în urma misiunilor desfășurate în zona de competență – punctele de trecere şi “frontiera verde” – polițiștii de frontieră au constatat 31 de fapte ilegale, din care 20 infracțiuni și 11 contravenții, săvârșite atât de cetățeni români, cât şi străini. Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracțiunile contrabandă și fraudă vamală, precum și de fals și uz de fals. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 332.000 lei.
În aceste zile, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 18 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de ședere valabil. Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 17 cetăţeni români din diferite motive legale.
La Borș, în ultima zi a anului 2019, la ora 1:00, au fost observate, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră, cincisprezece persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin. Imediat, un echipaj mobil format din poliţişti de frontieră a intervenit pentru oprirea grupului, persoanele respective fiind preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.
Indivizii erau cetăţeni din Irak, doisprezece adulți cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani şi trei minori cu vârste între 15 și 17 ani. Acum ei sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Foto: INFO TRAFIC jud. BIHOR
Citiți principiile noastre de moderare aici!