În plină campanie electorală, unul dintre liderii judeţeni convocaţi, la sediul central din bdul Kisselef al PSD, a recitat pasajul „Cine-a îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii” din „Doina” scrisă de Mihai Eminescu.
Cum intrarea în campania electorală a Doinei a fost sesizată şi în presa centrală, am provocat, pe subiect, profesori de la colegii de elită din Oradea precum şi redactori ai revistei în care a debutat literar Mihai Eminescu.
Contactat telefonic, inspectorul şcolar de limba română Viorel Ilea s-a scuzat asigurându-ne că e în trafic, iar apoi nu ne-a mai răspuns la apelul telefonic. În schimb, inspectorul şcolar general Nicolae Avram a precizat scurt că „fiecare e responsabil pentru ceea ce afirmă”.
Dar iată câteva reacţii după un tur prin sălile profesorale şi în redacţia revistei Familia:
De la CN „Mihai Eminescu”
„Pot fi interpretări diferite în folosirea unui citat din Mihai Eminescu. Dacă e folosit în sens denigrator sau polemic, nu e normal să te sprijini pe creaţia unui poet naţional fiindcă e ca şi cum l-ai confisca, tranformându-l în poet de grup sau de partid” – Laura Ardelean, profesoară de limba română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Oradea.
De la CN „Emanuil Gojdu”
„Eminescu era instruit în cultura germană, fiind influenţat puternic, de pildă, de ideile lui Arthur Schopenhauer. Eminescu era un intelect educat în spiritul filozofiei germane, adept al rigorii, moralităţii absolute, chiar cu un fanatism în domeniul purităţii spirituale. E inadmisibilă coborârea poetului în mocirla politică de astăzi, mai ales că a fost un adversar intolerant al politicianismului pervers.
Dacă nivelul politic ar fi onorabil şi moral şi dacă exponenţii politici ar fi inteligenţe performante în domeniul culturii, nu ar fi un pericol valorificarea citatului literar sau al operei plastice într-un dialog pentru binele societăţii. Dacă discursul politic ar fi sincer şi centrat pe interesul naţional, orice valoare culturală autohtonă ar fi benefică în lupta pentru prosperitatea şi progresul societăţii româneşti de astăzi.
Însă apelul la faptul de cultură devine nociv în momentul în care acesta e folosit pentru un interes mărunt, de partid, de gaşcă.
Şi, în fond, în toate partidele se găsesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, fel de fel de devalizatori, exponenţi ai unor interese personale sau ale unor companii care urmăresc profit cu orice preţ. Astfel că apelul la personalităţi de cultură e doar un fel de a masca egoismul, rapacitatea şi interesul meschin al politicianului de astăzi” – Viorel Chirilă, profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” Oradea.
Din cadrul revistei „Familia”
„Sigur, să interzici cuiva să recite din Eminescu ar însemna să ne întoarcem la cenzura de tip comunist. Dar, moral vorbind, un om politic ar avea dreptul de a apela la opera literară a unui scriitor naţional doar în măsura în care programul politic al partidului său prevede o susţinere consistentă a actului de cultură. În rest, când se face apel la citate trunchiate în scop electoral e vorba doar de o tentativă de manipulare a bietului electorat”, apreciază Ioan Moldovan, redactor la revista Familia.
Remember din „Familia”
Provocat pe subiect, fostul jurnalist şi actualul „familist” Alexandru Seres ne-a pus în atenţie un eseu care i-a fost publicat, în urmă cu zece ani, chiar despre Doina eminesciană, în revista Familia din urmă cu zece ani. Ca atare, redăm un fragment din eseul ce poate fi citit integral şi pe blogul http://alexandruseres.wordpress.com/eseuri-despre-mihai-eminescu-2.
„Cei care-l acuză pe Eminescu de şovinism invocă îndeobşte poezii precum «Doina», unde sunt incriminate ura faţă de străini, imprecaţia xenofobă, intoleranţa rasială. Nu este nicidecum un paradox că naţionaliştii contemporani citează la rândul lor aceeaşi «Doină» eminesciană pentru a-şi legitima atitudinea. Numai că şi unii, şi alţii greşesc; ei nu ţin cont de faptul că «Doina» nu se referă la întregul spaţiu românesc şi nici nu are o valabilitate generală în timp, fiind cu totul contextualizată în timp şi spaţiu – mai exact, ea incriminează un anumit context politic specific secolului XIX românesc din spaţiul moldavo-bucovinean: stăpânirea rusească («De la Nistru pân’ la Tisa/(…), Din Hotin şi pân’ la Mare/Vin Muscalii de-a călare»). Extinderea semnificaţiei «Doinei» la întreg spaţiul carpato-dunărean este o operaţiune tendenţioasă, care nu are nimic de-a face cu intenţiile lui Eminescu. Mai mult, «Doina» nici nu pare o creaţie eminesciană, fiind mai mult ca sigur că e o poezie populară din zona Bucovinei, cosmetizată eventual de poet” – Alexandru Seres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!