Un eveniment muzical dedicat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii este organizat miercuri, 8 martie, de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
Concertul cameral „Agapi & Amore” va avea loc, de la ora 17:00, în Sala de conferințe a instituției muzeale (Str. Armatei Române nr. 1/A) și îi are ca protagoniști pe Giancarlo Palena (Italia) la bandoneon și Dimitris Soukaras (Grecia) la chitară. Programul muzical cuprinde lucrări pentru bandoneon și chitară ale marilor compozitori ai Greciei și Italiei, fiind un preludiu pentru concertul simfonic pe care cei doi îl vor avea alături de Filarmonica de Stat din Oradea, în aceeași săptămână.
Giancarlo Palena este cunoscut publicului orădean, acesta fiind protagonistul unui concert susținut în anul 2022 la Oradea, dedicat lui Astor Piazzolla. Născut în Italia, Giancarlo și-a finalizat studiile muzicale la Universitatea de Muzică Frédéric Chopin din Varșovia, fiind laureat al mai multor concursuri internaționale. În anul 2019, a cucerit marele premiu al concursului The Arts Club – Sir Karl Jenkins Music Award, organizat în parteneriat cu Classic FM, fiind onorat ulterior de compozitorul Sir Karl Jenkins cu o piesă scrisă special pentru el, „Un chanson sans paroles d’un Film Noir”.
Dimitris Soukaras a absolvit masteratul la Royal Academy of Music din Londra, care a fost o continuare firească după succesul pe care l-a avut în cadrul Ionian University din Corfu, Grecia. Până în prezent a câștigat 12 concursuri internaționale de chitară clasică, inclusiv marele premiu al Concursului Internațional de Chitară din Mottola, Italia.
Colaborarea dintre cei doi muzicieni s-a materializat prin formarea Palena&Soukaras Duo, grup de muzică camerală, prin care promovează muzica grecească și italiană în întreaga lume.
Pentru doamne și domnișoare intrarea la concert este gratuită, în timp ce domnii vor avea accesul în baza unui bilet în valoare de 25 lei. Toți participanții la acest concert vor putea vizita Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române, nr. 1/A) în ziua concertului, pe baza biletului respectiv. Accesul este permis în limita a 150 de locuri!
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!