În lunile ianuarie și februarie au fost acceptate aproximativ 20.000 de dosare.
„Așa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administrația Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile. Avem un buget record de 2 miliarde de lei și ne dorim pentru 2024 condiții mai flexibile de participare care să îl facă mai accesibil și să permită mai multor persoane să se alăture inițiativei de producție de energie verde”, a declarat ministrul mediului apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
În cadrul Programului Stații de reîncărcare cu putere normală a fost publicată o nouă listă care conține 76 de dosare acceptate în valoare de peste 75 de milioane de lei.
[eadvert]
De asemenea, în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete au fost aprobate 59 de dosare în valoare de aproximativ 354 de milioane de lei.
Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe pot fi consultate AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!