Popa Beniamin susţine că în localurile din pasaj îşi depozitează pubelele şi gunoaiele în gangul care dă spre locuinţe şi birouri, RER refuză să ridice deşeurile pe care nu le poate „identifica” ca ţinând de vreun contract, Primăria nu reacţionează iar rezultatul este că locul e mizerabil.
„Sunt locatar în Piaţa Unirii, nr. 4 şi de câteva luni de zile holul de intrare în casa scării a devenit depozit de gunoi a cluburilor de sub pasaj. Desi suntem trei proprietari cu contracte la RER, jos sunt aduse 20-25 de tomberoane de la mai multe din localurile de sub pasaj.
Infecţia şi mizeria e incredibilă, sunt clanuri de sobolani. E rusinos că în centrul orașului, într-o clădire reprezentativă şi mult mediatizată îţi e dat să vezi imaginile deplorabile”, ne-a reclamat orădeanul.
Susţine că a facut sesizări prin aplicatia Oradea City Report iar rezultatul a fost „au venit, au văzut, au plecat”. „Odată mi s-a spus că s-au aplicat sancţiuni localurilor care au fost identificate ca depozitând ilegal gunoiul. Însa văd că nu s-au speriat deloc.
Cei de la Salubritate mi-au spus că nu pot lua toate gunoaiele din hol, că cine le plăteste intervenţia dacă la adresa respectivă sunt 3 contracte şi la faţa locului sunt 25 de tomberoane?”, relatează el, apreciind că „e disperanta situaţia noastră”.
Fără pază
„Uşa de la intrare a fost restructurată însă nimeni nu a mai pus gratiile, mânerul şi interfonul în funcţiune. Astfel, poate oricine intra şi depozita sau să-şi facă nevoile fiziologice oricând. E plin de mizerii până sus la etajul 3.
Domnul de la AIO administrează clubul de lângă şi aveam aştepăări să facă ceva, însa probabil îi convine situaţia”, spune reclamantul, referindu-se la Lucian Popa, directorul AIO şi la localul Lord`s.
Insistând că apreciază ceea ce s-a realizat în oraş, insistă, totuşi, ca lucrurile să fie duse până la capăt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!