Potrivit anchetatorilor, vânzările făcute doar în acte ar fi avantajat o firmă condusă de soția lui Govoreanu, care ar fi obținut astfel deducerea TVA și reducerea sumelor de plătit ca impozit pe profit.
[eadvert]
În schimb, judecătorii au ajuns la concluzia că ”tranzacţiile au fost încheiate cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege”. Din acest motiv, la aproape 7 ani de la trimiterea în judecată a dosarului, toți inculpații au fost achitați pentru acuzațiile de evaziune fiscală, complicitate și instigare la această infracțiune.
Acuzația: vânzări pentru obținerea de avantaje fiscale ilegale
În 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea dispuneau trimiterea în judecată a soților Ion și Mihaela Govoreanu, alături de Cătălin Ionescu și Octavian Sasu. În rechizitoriu se arăta că, în februarie 2012, Ion Govoreanu l-ar fi determinat pe Cătălin Ionescu, fratele soției sale și, în acea perioadă, administrator al firmei de salubritate Urbana, să vândă sediul acestei companii către o societate administrată de Sasu, care era vărul omului de afaceri.
„Preţul tranzacţiei a fost de 600.000 de euro plus TVA, sumă din care s-au achitat scriptic doar 10.000 de euro, vânzătoarea renunţând la privilegiul intabulării ipotecii pentru diferenţa de preţ neachitată”, arătau procurorii.
După două luni, clădirea își schimba din nou proprietarul și ajungea – tot la intervenția lui Ion Govoreanu, explicau anchetatorii – la firma For United Energie, condusă de soția afaceristului. De această dată, prețul de vânzare era la 850.000 de euro plus TVA – stabilit stabilit în urma unei evaluări imobiliare. Însă banii nu ar fi fost plătiți, arătau procurorii, convinși că această tranzacție era fictivă și avea drept scop compensarea TVA și a impozitului pe profit rezultat din operaţiunile reale desfăşurate de către firma soției lui Govoreanu.
„Transferul imobilului s-a realizat la intervale scurte de timp, între societăţi comerciale aflate în relaţie de afiliere, controlate de membrii aceleiaşi familii, singurul beneficiar real al operaţiunilor economice, dezavantajoase pentru vânzători, fiind inculpata SC For United Energie SRL, prin avantajele fiscale ilegale pe care le-a obţinut”, se arăta în rechizitoriu.
Anchetatorii mai menționau că Ion Govoreanu s-ar fi aflat în spatele firmelor administrate de soția sa și de vărul său.
Instanța: tranzacțiile, încheiate cu respectarea cerințelor legale
În primă instanță, Tribunalul Bihor a remarcat că un control fiscal efectuat în 2014 contrazicea acuzarea, arătând că banii pentru a doua vânzare a imobilului au fost achitați de societatea administrată de soția lui Ion Govoreanu. Însă banii au fost plătiți unei alte firme, față de care vânzătorul intrat între timp în insolvență avea o datorie.
Considerând că tranzacția vizată de control a fost efectuată ”în scopul obţinerii unui avantaj fiscal”, ANAF a cerut firmei For United Energie să achite aproape 900.000 de lei, reprezentând impozitul pe profit și TVA datorați statului în urma cumpărării imobilului. Ceea ce societatea Mihaelei Govoreanu a și făcut.
Analizând toate probele din dosar, Tribunalul Bihor a reținut că ”tranzacţiile au fost încheiate cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege privind transmiterea dreptului de proprietate, au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, neputând fi încadrate în sfera operaţiunilor nereale sau fictive”.
Altfel spus, nici vorbă de evaziune fiscală, arătau judecătorii, care, în octombrie 2022, i-au achitat pe toți inculpații, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, care a respins ca nefondat apelul Parchetului Bihor.
Trimite articolul
XVedeti ? Asa arata o justitie dreapta in romanica…….
Sa stai sa judeci 7 ani de zile un caz simplu este dovada clara ca nu s-a dorit judecarea si amanarea repetata pana la prescrierea faptelor.
Dacă fura o găină,,,,azi era în pușcărie.
Asa-zisii “oameni de afaceri” romanesti.