Doctorii de la Direcţia de Sănătate Publică admit utilitatea aparatelor de aer condiţionat, pe care tot mai mulţi bihoreni ajung să le cumpere la preţuri accesibile şi care există în mijloace de transport şi în mai toate magazinele. Doctorii admit şi arşiţa are impact negativ asupra intelectului şi puterii fizice şi deci aerul condiţionat ameliorează aceste probleme.
Însă folosirea inadecvată a acestor aparate pot produce mult rău utilizatorilor.
Cele mai grave greşeli sunt folosirea aparatelor de aer condiţionat la temperaturi mult prea scăzute comparativ cu exteriorul şi întreţinerea defectuoasă a acestora.
Avantaje
Doctorii de la DSP nu se feresc să recunoască avantajele utilizării aparatului de aer condiţionat performant: îmbunătăţirea nivelului de confort la locul de muncă, în mijloace de transport şi locuinţe, creşterea performanţei la locul de muncă, stimularea activităţii fizice şi intelectuale, reducerea numărului de insecte şi paraziţi (datorită temperaturilor mai mici). De asemenea, aerul condiţionat diminuează transpiraţia şi riscul de deshidratare, aparatele performante având chiar şi puterea de a îmbunătăţi calitatea aerului din încăpere inclusiv prin excluderea alergenilor externi, cum ar fi polenul.
Dezavantaje
Utilizarea aparatelor de aer condiţionat neperformante şi neîntreţinute corect au mai multe dezavantaje decât avantaje.
În primul rând, un aparat de aer condiţionat de proastă calitate ori utilizat incorect poate afecta sistemul respirator prin schimbările bruşte de temperatura si umiditate, are efect de uscare a pielii si a mucoaselor, contribuie la poluarea fonică, poate contribui la transmiterea facilă a bolilor infecţioase respiratorii prin recircularea aerului.
Mai mult, aerul condiţionat dintr-un aparat de proastă calitate sau neîntreţinut corect poate cauza reacţii alergice datorită acarienilor (ordin de artropode din care fac parte şi căpuşele) si fungilor (ciuperci microscopice) din aer.
Unii oameni pot face rinită cronică, faringită, iritaţie la gât şi răguşeală, alţii pot avea chiar afecţiuni oculare (conjunctivită şi blefarită mai ales la purtătorii de lentile de contact).
Bacterii mortale
Printre cele mai grave afecţiuni ce pot fi produse de expunerea la aer condiţionat produs de un aparat necorespunzător sunt pneumonia bacteriană şi boala legionarilor. Acestea pot surveni de la bacteriile care se reproduc în tăvile de apă ale aparatului de aer condiţionat, necesare pentru dezumidificare care nu sunt golite periodic.
Boala legionarilor este un tip de pneumonie cauzată de bacteria Legionella, explică medicii DSP pe baza informaţiilor de la specialişti, care se dezvoltă în părţile calde şi umede ale unui aparat de aer condiţionat. Simptomele iniţiale ale bolii legionarilor sunt: pierderea de energie, dureri de cap, greaţă, dureri ale corpului, febră ridicată şi dureri toracice. Doctorii atenţionează că boala legionarilor trebuie urgent tratată, în caz contrar, poate afecta sistemele corpului, poate determina tulburări permanente fizice şi psihice şi poate provoca decesul dacă febra este ridicată şi nu se intervine imediat cu tratament adecvat.
Agravează boli preexistente
Doctorii spun însă că aparatele de aer condiţionat pot agrava boli respiratorii preexistente. Medicii explică prin faptul că pe anumite piese din interiorul aparatului de aer condiţionat se formează condens şi se pot dezvolta microorganisme si mucegaiuri. Acestea sunt răspândite in spaţiul deservit de sistemul central de ventilaţie cu aerul condiţionat. Aşa se face că persoanele care suferă de boli respiratorii (bronşită, astm, bronhopneumopatie cronică obstructivă) sunt mai receptivi la infecţii pulmonare severe.
Mai mult, dacă aparatul de aer condiţionat nu e întreţinut corect şi la intervale regulate de timp, poate polua mai mult aerul din interior decât cel de afară, cu bacterii, mucegaiuri, polen, virusuri şi păr de animale. Cu atât mai mult este acest risc cu cât bihorenii, ca şi ceilalţi români petrec tot mai mult timp în interior decât în aer liber. Prin urmare creşte şi riscul agravării unor boli respiratorii, dar şi cardiovasculare. De aceea este importantă nu doar întreţinerea corectă şi regulată a aparatelor de awer condiţionat cât şi aerisirea constantă a încăperilor.
Sfaturi prentru prevenirea apariţiei bolilor asociate cu folosirea aerului condiţionat:
– să menţină în condiţii corespunzătoare aparatele de aer condiţionat şi să asigure verificarea lor periodica de către un profesionist;
– să ventileze regulat spatiile aclimatizate cu aer condiţionat; – să asigure instalarea si întreţinerea profesională pentru ambele tipuri de unităţi: individuale şi sistemele centralizate (indiferent de tipul de unitate folosit);
– să păstreze o temperatură medie în încăperi cu maxim 5 grade Celsius mai mică decât cea din exterior. Expunerea corpului la variaţii de temperatură mai mari determină scăderea rezistenţei organismului şi creşte riscul de îmbolnăviri – respiratorii, cardiovasculare;
– să menţină umiditatea între 60-70% în spaţiile care beneficiază de aer condiţionat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!