Conducerea Aeroportului Oradea se grăbeşte să beneficieze de Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-Transport). Aceasta pentru a executa lucrările de „extindere şi modernizare suprafeţe aeroportuare”. Încă de luna trecută au fost depus la Ministerul Transporturilor documentele aferente cererii de finanţare.
„Ţinând cont de una dintre particularităţile POS – Transport, respectiv cea prin care AM POST monitorizează în permanenţă stadiul pregătirii proiectelor, şi de faptul că modalitatea de implementare va folosi cu preponderenta principiul „ primul proiect venit (pregatit), primul servit”, pentru a putea beneficia de acest principiu”, Aeroportul Oradea trebuie să facă dovada cofinanţării. Valoarea totală a lucrării este de 155.081,81 mii lei, din care CJ Bihor ar urma să contribuie cu 11,63%, adică cu 18.039,91 mii lei.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!