Evenimentul „Zilele Porților Deschise”, programat inițial în perioada 11-12 mai la Aeroportul Internațional Oradea, a fost anulat, potrivit unui comunicat al instituției.
„Zilele libere, cu ocazia sărbătorilor pascale, au impus ajustări în programul inițial de recepție și pregătire a terminalului pentru deschidere, întrucât anumite acorduri și autorizații din partea autorităților nu au fost încă finalizate. Respectarea procedurilor este necesară pentru a asigura conformitatea tuturor aspectelor legale și de siguranță cu standardele aviatice și de exploatare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Aeroportul Oradea.
Sursa citată nu menționează nimic legat de inaugurarea noului terminal, care potrivit ultimei comunicări ar fi trebuit să fie operațional la data de 18 mai.
[eadvert]
Aceasta după ce, în luna martie, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a afirmat că terminalul va fi operațional la finalul lunii aprilie, când va decola primul zbor charter din acest sezon.
Proiectul de extindere și modernizare a terminalului este în valoare de peste 234 de milioane de lei.
Trimite articolul
X…Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a afirmat că terminalul va fi operațional la finalul lunii aprilie, când va decola primul zbor charter din acest sezon…..și voi chiar ați crezut ????
Minciuni peste minciuni. Vorba romanului: “Nu-i bai, noi sa fim sanatosi!”
e mult mai important acum sa faca un tunel din Piata Unirii pana sub terminal. Da-l dracului de terminal, e facut si gata, s-au dat banii, sa vina altceva. “V-am zis ca vi-l arat si voua dar nu vi-l mai arat ca nu conteaza, oricum e facut”
-
Terminalul cargo e un esec, e inchiriat la firme pt depozite. Nici un zbor cargo
-
Vreodată se va termina și Autostrada…ca de trafic eficient de marfă pe calea ferata sunt prea bătrân să îl prind. Nu prea înțeleg ce rost a avut terminalul cargo, mai ales ca dinspre vest ajungi fluierând cu TIR până la Oradea. Invers e mai dificil
-
Va surprinde ? Era de stiut de la bun inceput. NU EXISTA Industrie sau sediu de courierat care sa aiba nevoia arzatoare de a inchiria aeronave cargo in Oradea.
-
Dar laudatul terminal cargo pe Borsului, de face si pasaj. De parca nu are Oradea 2 terminale functionale, Velenta si Episcopia. Si ala facut de Bolo va sta gol sau folosit pt altceva. Mai face si hotel, de parca nu are hoteluri orasu. Tocarea banilor degeaba
-
-
Eeei daca si Pasztor o freca atata cu aeroportul si avea esec dupa esec ca si Bolojan, lui Pasztor i se pregatea deja spanzuratoarea in Piata Unirii 🙂