Primăria Oradea îşi doreşte circa 60 de hectare „gard în gard” cu terenul viitorului parc industrial Eurobusiness 2, de pe strada Ogorului, care are la dispoziţie, azi, doar 23,8 hectare. Prin comparaţie, Eurobusinessparc 1, din Şoseaua Borşului, se întinde pe 121 de hectare. Primarul Ilie Bolojan îşi justifică nevoia de teren prin faptul că parcul industrial din Şoseaua Borşului este ocupat în proporţie de 90%, iar pentru cel de-al doilea, de la Centură, sunt semnate deja contracte pentru jumătate din suprafaţă. La rândul său, Consiliul Judeţean vrea să i se transfere 14,4 hectare, pe care ar urma să fie construit un terminal cargo destinat Aeroportului, în următorii zece ani.
Primăria şi Consiliul Judeţean vor opera şi un schimb de terenuri, în zona Universitate – cimitir.
Aeroportul Oradea nu are încă nici pistă modernizată, deci nici curse aeriene. Are, însă, planuri. Consiliul Judeţean îi va cere încă o dată Ministerului Apărării Naţionale să-i transfere teren. E vorba despre 14,4 hectare, necesare pentru realizarea, într-un interval de 10 ani, a unui terminal cargo. Aceasta după ce acelaşi CJ Bihor îi ceruse Guvernului şi în februarie anul trecut, nu 14, ci 63,6 hectare din acelaşi loc, situat în vecinătatea aeroportului. Aceste 63,6 hectare s-au diminuat până la 14,4 hectare, deoarece între timp s-a schimbat conducerea Consiliului Judeţean. Anul trecut, pe vremea aceasta, fostul preşedinte de Judeţ, Radu Ţîrle, îi transmitea lui Bolojan că nu va pune mâna pe cele 60 de hectare pe care şi le doreşte de la minister, din acelaşi loc, pentru parcul industrial Eurobusiness 2. Dacă Ţîrle ţinea morţiş ca tot terenul MApN să-i fie transferat Judeţului, succesorul său, Cornel Popa, nu are asemenea pretenţii. E şi normal, dat fiind faptul că Popa e în aceeaşi „barcă politică” cu Ilie Bolojan şi, astfel, rezonează cu planurile industriale ale primarului de Oradea.
În vecinătatea acestor terenuri vizate de administraţia judeţeană şi locală se află un alt teren, de circa 40 hectare, ţinut în conservare pentru Centrul de Excelenţă NATO de la Oradea.
Ţîrle vs. Popa-Bolojan
Ieri, în plenul CJ Bihor, fostul preşedinte Ţîrle, azi consilier judeţean PDL, l-a întrebat pe preşedintele Popa ce se întâmplă cu finanţarea pistei Aeroportului. În campania electorală de anul trecut, Popa îl acuza pe Ţîrle că, deşi proiectul de modernizare din bani europeni a pistei fusese declarat admis, finanţarea nu a mai venit. O situaţie de genul „candidat admis, dar fără loc”. Acum, Ţîrle l-a chestionat pe Cornel Popa în aceeaşi problemă, dat fiind faptul că nici actualul preşedinte nu a reuşit, încă, să determine Ministerul Transporturilor pentru a da undă verde finanţării pentru Aeroportul Oradea. „Noi nu trebuie să trecem la alt partid pentru a putea comunica cu miniştrii”, i-a replicat Popa, făcând aluzie la „trădarea” lui Ţîrle, dinspre PNL spre PDL. Bolojan a intervenit în planul CJ Bihor, ţinându-i isonul preşedintelui Popa. Primarul i-a asigurat pe toţi cei prezenţi că Popa a insistat în repetate rânduri la MT pentru transferul unor fonduri, de care să beneficieze aerogara orădeană. Bolojan a precizat, însă, că pentru ca acest transfer între axele de finanţare europeană să poată fi făcut, este nevoie şi de acordul Comisiei Europene. „Sunt convins că dacă acest transfer (de fonduri – n.r.) va fi făcut, Oradea va fi primul aeroport care va fi finanţat. Ştiu câte drumuri a făcut domnul Popa la minister numai pentru acest lucru”, a dat asigurări primarul. Oarecum jenat pe pledoaria primarului în favoarea sa, Cornel Popa a transmis, reţinut, „să nu vindem blana ursului din pădure” şi, misterios, a transmis că „la sfârşitul lui martie vom fi mai deştepţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!