Nu în sensul petrecerilor și a meselor copioase, cum au fost pentru majoritatea românilor, ci în ceea ce privește pregătirea. „Pentru mine, în această perioadă meniul principal a constat în antrenamente specifice și alergări. Mă pregătesc intens pentru că în 11 ianuarie voi lupta în China într-o gală din promoția WLF. M-am antrenat și de Crăciun și în ultima zi a anului, vreau să câștig, să încep anul cu bine”, a povestit Maxim.
Pentru 2020, luptătorul și-a propus să urce în ring la cât mai multe gale. „Îmi doresc să fiu sănătos, să fiu ferit de accidentări și să am prestații cât mai spectaculoase în ring”, spune Adrian.
Făcând o radiografie a anului trecut, Maxim se declară mulțumit per ansamblu. „Am avut șapte meciuri din care am câștigat cinci. Mi-am mai adăugat în palmares centura WKU Golden Fighter. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături, sponsorilor, prietenilor și celor care au avut încredere în mine. Preconizez un an 2020 mult mai bun și mai exploziv”, a mai precizat sportivul.
După revenirea din China, Maxim se va focusa pentru promoția „OSS Fighters”, urmând să urce în ring în 8 februarie la Sala Polivalentă din București, când se va duela cu un luptător olandez.
Citiți principiile noastre de moderare aici!