Acţiunea face parte dintr-un proiect şi cu afișe, mesaje preventive și scenete pe teme de prevenire a violenței, a fost pusă în practică cu copii de la șase instituții de învățământ bihorene.
Marți, 21 noiembrie a.c., elevii de la la Școala Gimnazială „Avram Iancu” au aflat că poate fi „Adolescența altfel!”. De la poliţişti şi şase colegi de la șase instituții de învățământ din județul Bihor, copiii au fost sensiblizaţi pentru a se implica în munca de voluntariat pentru a preveni violenţa, dar şi pentru a-şi dezvolta potențialul creativ și de exprimare liberă.
70 de elevi de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu”, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea, Școala Gimnazială „Aurel Pop” Oșorhei și Școala Gimnazială Hidișelul de Sus și-au dovedit cunoștințele preventive dobândite de-a lungul timpului de la profesori și polițiști, într-un concurs preventiv.
Elevii au avut de trecut două probe: prima – de realizare a unui afiș cu mesaje din domeniul prevenirii violenței, iar cea de-a doua probă, intitulată „Să spunem STOP violenței prin artă!”, a constat în realizarea unor mesaje preventive de impact, pornind de la trei cuvinte cheie: armonie, înțelegere și toleranță.
După concurs, poliţiştii au provocat elevii să dezbată subiectul cu titlul: „Fețe ale violenței”, prin care elevii au fost informați cu privire la principalele tipuri de violență, fizică, verbală și psihologică, despre fenomenul bulying-ului și consecințele sale, în scopul formării unui comportament antiviolent.
Împărţiţi în trei grupe (agresori, victime și spectatori), fiecare elev, în funcție de rolul atribuit, a trebuit să identifice tipologia personajului în pielea căruia a fost pus și să descrie sentimentele pe care le-a trăit jucând rolul respectiv.
Grupa spectatorilor a trebuit să identifice atitudinea pe care ar trebui să o aibă în cazul în care ar fi martori la comiterea unui act cu violență și soluțiile cele mai bune pentru aplanarea conflictului. Locul întâi la secțiunea „Afiș” a fost împărțit între elevii Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, coordonați de profesorii Zopota Ciprian și Bubela Carmen și elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Pop” Oșorhei, coordonați de profesorii Mohuț Adrian și Țoca Amalia. Locul al doilea la secțiunea „Așif” a fost adjudecat de elevii Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea, coordonați de profesorii Stroe Ramona și Țiț Gabriela, iar cel de-al treilea loc la secțiunea „Afiș” a fost ocupat elevii Școlii Gimnaziale Hidișelul de Sus, coordonați de profesorii Călinescu Anca și Băliban Petru. Tot la secțiunea „Afiș” au fost acordate două mențiuni, elevilor Colegiului Național „Iosif Vulcan” Oradea, coordonați de profesoara Holhoș Felicia și elevilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Oradea, coordonați de profesorii Bungău Angela și Șpan Claudia.
Premiul pentru cel mai bun mesaj preventiv a fost obținut de elevii Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea.
Întâlnirea cu poliţiştii s-a încheiat prin prezentarea de către două echipaje de elevi de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea și de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea a două scenete cu mesaj antiviolență, intituale „Bătaia nu face legea!” și „Schimbă violența cu o îmbrățișare!”, realizate în cadrul proiectului județean „Mesajul meu antiviolență”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!