Potrivit declarațiilor făcute zilele acestea pe diferite posturi de televiziune, șeful DNA Oradea, Ciprian Man, și nu doar el, ar urma să fie revocat din funcția de procuror-șef la DNA Oradea. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, la Digi24, că vor urma revocări din DNA. „În perioada următoare o să vedeţi – după ce, probabil, aţi remarcat – că unii procurori au fost revocaţi din DNA pentru anumite conduite care par a nu fi în regulă, iar în perioada următoare e posibil ca şi alte persoane să părăsească DNA, dar nu doar DNA”.
Man și alți procurori din DNA Oradea sunt acuzați de mai multe abuzuri asupra mai multor persoane, fiind responsabili de interceptări ilegale realizate inclusiv în spațiul privat, ori de acuze și dosare nefondate create pentru a înlătura diverse persoane incomode din sistemul judiciar.
Amintim și că, pe fondul scandalului de la DNA Oradea, zilele trecute au fost lipite afișe cu fotografiile fostului șef al Poliției Bihor, chestorul Liviu Popa, și avocatului Răzvan Doseanu și inscripționate cu cuvântul „infractori”. Acțiunea „Afișele” ar fi fost asumată de către un orădean (care a avut de-a face cu legea). Însă acesta nu e considerat în deplinătatea facultăților mentale și, prin urmare, ar putea fi manipulat pentru a răspândi aceste informații.
Odată revocați din funcție, Man și alți procurori DNA ar putea reveni cu jobul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, dar și în alte structuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!