Parcul industrial dorit la Tileagd este un nou câmp de bătălie între Opoziţia liberală şi conducerea tripartită de la Consiliul Judeţean. Liberalii reclamă cum Ministerul Dezvoltării a respins titulatura de parc industrial pentru iniţiativa de la Tileagd, din cauză că CJ Bihor nu a trimis toate documentele necesare, la timp, în septembrie!
Liderul grupului PNL din CJ Bihor lansează ipoteza sabotării parcului industrial din comuna de pe DN1, pe motive de oportunitate… politică! Avrigeanu: „Circulă un zvon că nu s-a dorit obţinerea titulaturii de parc industrial, de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Ministerul a cerut Consiliului Judeţean să trimită un document suplimentar, la documentaţia trimisă deja. Or, să refuzi să trimiţi un document, nu foarte complicat, arată clar că nu s-a dorit obţinerea în acest moment a titulaturii de parc industrial la Tileagd. S-a justificat că se va trimite în primăvară documentaţia pentru toate cele trei parcuri, Tileagd, Săcueni şi Beiuş. Nu pot să dovedesc, dar aceasta este informaţia”.
Bodea: „Adina se mişcă-n reluare”
Dincolo, la Consiliul Judeţean, lucrurile se văd altfel. Preşedintele Pasztor afirmă că „nu există fenomenul de sabotaj” şi subliniază că la CJ Bihor se lucrează „la un concept pentru parcuri industriale elaborat pentru tot judeţul”. Vicepreşedintele Traian Bodea (ALDE) se ocupă direct de proiectele parcurilor industriale, la CJ Bihor. Iar acesta spune că, de fapt, SC Parcuri Industriale SRL, compania Consiliului Judeţean, condusă de Adina Rada (numită de fostul preşedinte Popa), se mişcă încet. Sau, mai pe româneşte, tocmai Adina Rada se mişcă încet! „Nu s-a pus problema de frână în niciun moment. Dimpotrivă, noi am lucrat cu doamna Adina Rada, care a fost numită în timpul fostului preşedinte PNL de la CJ Bihor. Doamna director, în schimb, se mişcă în reluare”, susţine Bodea. Astfel, vicele Bodea o arată cu degetul pe subordonata CJ Bihor, pentru faptul că Ministerul Dezvoltării (MDRAP) a trimis cu retur către CJ Bihor documentaţia necesară declarării parcului, pe motiv că nu s-au trimis toate documentele cerute, în decurs de 30 de zile!
Bodea susţine că ar fi fost nevoie de o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la SC Parcuri Industriale SRL pentru rezolvarea unor probleme de parcelare a facilităţii industriale. Şi până când s-a modificat componenţa AGA, ca urmare a retragerii firmei Primăriei Oradea (ADLO) din firma CJ Bihor, MDRAP a înapoiat documentaţia către Consiliul Judeţean, „care se mişcă în reluare”, vorba vicelui Bodea
„Adina Rada m-a informat că este nevoie să facem o parcelare pe acel teren fiindcă îi cere Ministerul să parceleze drumul în cadrul proiectului cu un număr topo separat, şi se întreba dacă drumul va deservi şi alte entităţi, sau doar parcul industrial. Pentru parcelare, directorul Adina Rada avea nevoie de împuternicire de la toţi acţionarii, era nevoie de o nouă AGA. Între timp, până am numit noi un nou Consiliu de conducere la SC Parcuri Industriale SRL, ADLO a anunţat că se retrage, AGA s-a întrunit, i-a aprobat Adinei parcelarea şi cred că a şi mers cu ea la notar, să dea răspuns celor de la MDRAP.
Între timp însă MDRAP mi-a trimis documentaţia înapoi, pentru că trecuseră 30 de zile şi nu primiseră răspunsul cerut. Efectiv ei ne-au dat documentaţia înapoi, dar aceasta nu înseamnă că am blocat proiectul”, se scuză vicepreşedintele Bodea.
Tileagd, cu prio sau nu?
Întrebat când va retrimite CJ Bihor documentaţia completă pentru parcul industrial de la Tileagd, Bodea a încercat să pară îndrăzneţ, finalmente, deşi iniţial nu părea convins că documentaţia pentru facilitatea industrială de la Tileagd trebuie trimisă cu prioritate. „O trimitem în cel mult două săptămâni la minister. Avem o problemă, că vrem să dezvoltăm trei parcuri industriale. Pe lângă Tileagd (circa 14 hectare), mai avem unul în proiect, la Beiuş – cu 26 de hectare, unde şi-au făcut raportul de evaluare şi acum fac PUZ. Îi aşteptăm să vină cu valoarea terenului, ce se va constitui în părţi sociale pentru autoritatea locală. La fel şi la Săcueni, unde sunt 7 hectare”, a exprimat vicepreşedintele Bodea planurile celor de la Judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!