Ploaie de acuze electorale duminică, între militanţii politici bihoreni. Liberalul Florin Birta i-a acuzat pe adversarii politici de turism electoral între Oradea şi secţia specială din Băile 1 Mai, de la Hotel Ceres. Birta a anunţat şi Poliţia, care i-a oprit pe cei în cauză pentru a-i legitima. Până să ajungă echipa noastră la faţa locului, parcarea din faţa Primăriei Sânmartin fusese deja degajată de „turişti” electorali. Şi pesediştii aveau aceleaşi acuze pe buze, când echipa J.b. a ajuns la Hotel Ceres. Sebastian Secoşan, pesedistul din fruntea Protecţiei Consumatorilor era, alături de un echipaj al Poliţiei, în faţa secţiei de votare cu pricina. Secoşan era contrariat de faptul că se face turism electoral cu autoturismele firmelor din anturajul PDL, care ar transporta grupuleţe de câte 5-6 votanţi pe la secţiile de votare speciale, unde se votează pe listele suplimentare. „Poliţia spune că nu-i poate opri, pentru că nu sunt mijloace de transport în comun”, ne-a declarat contrariat Secoşan.
Comicării la Aleşd
Acelaşi pesedist a aruncat acuze şi spre zona Aleşd, unde pedeliştii Traian Abrudan (şef la APIA) şi Sorin Motoca (şef Electrica Aleşd) le-ar fi dat bani ţiganilor. În scopuri electorale, evident…. Contactându-l pe Abrudan, am aflat o altă variantă a poveştii. Potrivit lui Traian Abrudan, de fapt cei care i-au momit cu bani pe votanţii ţigani ar fi fost liberalii. „Nu pot să spun cine, pentru că îmi este prieten. De aceea nu am făcut nicio sesizare…”, ne-a spus pedelistul. Mai mult, conform spuselor sale, primarul PNL de Aleşd, Zeno Ţipţer, umbla duminică cu camere de filmat prin secţiile de votare, pentru a controlat votul! „I-am cerut preşedintelui secţiei de votare să-l scoată pe Ţipţer din secţie”, ne-a spus Abrudan, convins că liberalii au devenit agresivi la Aleşd după ce, în primul tur de scrutin, în zonă a câştigat Băsescu şi nu Crin Antonescu.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!