„Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia” – este titlul materialului denunţat de Ghilea, care a subliniat cu BEJ Brăila şi BEJ Dolj a interzis distribuirea acestor materiale, spre deosebire de BEJ Bihor, care a respins sesizarea ACL (PNL-PDL) Bihor. „BEJ Bihor trebuie să constate că afirmaţiile publice nu numai că au fost scoase din context, dar au fost lansate în spaţiul public în 2010 – după măsurile de austeritate ale Guvernului Boc – şi nu au nicio legătură cu campania electorală prezidenţială din 2014”, evidenţiază senatorul Ghilea, arătând că, dimpotrivă, la acea vreme Iohannis prefera scăderii pensiilor reducerea numărului de bugetari, creşterea unor impozite şi a TVA, măsuri corelate cu construcţia de autostrăzi.
Iliescu, Ponta şi Mang
Liderul ACL Bihor îşi argumentează spusele, citând dintr-un interviu dat de Iohannis pentru România Liberă, publicat pe 21 mai 2010. „PSD merge pe frecvenţa Radio Erevan”, crede senatorul, întrebând care ar fi fost reacţia PSD dacă ACL ar fi distribuit acum materiale cu „Ion Iliescu care îl compara pe Victor Ponta cu un «cârlan fără minte». Care ar fi fost reacţia PSD Bihor dacă ACL ar fi folosit motivele pentru care liderul judeţean al PSD Bihor a fost ministrul Educaţiei doar opt zile, în campania prezidenţială 2014?”, a întrebat Ghilea, făcând referire la scandalul plagiatului în care a fost implicat Mang. „Din aceste considerente, ACL somează public Poșta Română, în special Oficiul Teritorial Bihor, condus de soţia liderului PSD Oradea, să nu se mai lase folosită drept instrument de propagare a mesajelor mincinoase şi să înceteze imediat distribuirea pliantelor mincinoase ale PSD. De fapt, prin difuzarea acestor pliante mincinoase, Victor Ponta și PSD au dovedit că nu au niciun fel de respect față de pensionari, de care și-au bătut joc într-un mod absolut incalificabil. Prin minciuna că pensiile le vor fi tăiate de la anul, o dată cu alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, Victor Ponta a generat o stare de neliniște în rândul celor și așa afectați de slaba guvernare a PSD”, susţine cu convingere co-liderul ACL Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!