„Au aşteptat să fie uscat şi temperatura să ajungă la peste 10 grade ca să poată colmata cu smoală rosturile de dilatare”, ne-a comunicat viceprimarul Florin Birta.
Anul trecut, la finalul lui noiembrie, podul a fost inaugurat fără ca şanţurile acestor rosturi să fie umplute, astfel încât, mai ales pentru pietoni, era cel puţin interesant să poată privi apa Crişulului sub picioare, chiar dacă desciderile sunt mici, sub câţiva cm.
„Podul nu a fost încă recepţionat. Mai sunt de făcut aceste colmatări ale rosturilor şi vopsirea unei porţiuni din tăblărie. După ce se va face recepţia se va achita şi tranşa finală”, precizează viceprimarul.
Conform contractului, podul are garanţie de cinci ani, în acest termen orice intervenţie se face pe banii executantului, firma Freyrom SA. Durata de viaţă a podului, este, însă, de zeci de ani, cu condiţia unor verificări periodice care să-i ateste siguranţa.
[related-post post_id=”2154087″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!