Actor al Teatrului Regina Maria timp de 20 de ani, acesta a părăsit scena orădeană în anul 2008. Înainte să revină în urmă cu doi ani în Oradea, a fost actor al Teatrului Municipal Baia Mare. De când s-a întors, îşi doreşte să joace din nou, dar până acum nu a reuşit să reintre în colectivul teatrului orădean. Aflat într-o situaţie disperată, Doru Fârte a ales de joi, 9 februarie, să intre în greva foamei pe o bancă din Piaţa Ferdinand, în faţa Teatrului Regina Maria.
[eadvert]
„Sunt în situația ingrată de a avea aprobleme sociale, profesionale, care se îmbină. Și chiar probleme de ordin moral. Invoc refuzul de a mi se acorda dreptul la muncă pentru postul pentru care sunt pregătit”, spune actorul.
Doru Fârte spune că problema sa este cunoscută atât la nivelul conducerii Teatrului Regina Maria, mai exact de către managerul Daniel Vulcu, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean Bihor, de către vicepreşedintele Călin Gal.
„Este cunoscută problema mea la nivel de manager al teatrului şi până la Consiliul Judeţean Bihor, la domnul vicepreşedinte Gal. Am niște răspunsuri din partea dumnealor în care mi se explică nişte lucruri. Mi-aş fi dorit mult să vorbesc şi cu domnul Bolojan, m-am înscris în audienţă, dar nu am reuşit să îl întâlnesc. Daniel Vulcu îmi spune prieteneşte că are nevoie de mine, dar nu face nimic. Sunt multe de spus, am niște hârtii primite oficial de la teatru și de la CJ, dar se trece peste faptul că am servit teatrul 20 de ani. La 60 și un pic de ani nu mă gândesc la pensie, nici nu mă interesează.
Mi se interzice acest drept să joc. Trăiesc de pe o zi pe alta, sunt un actor sărac, flămând de pâine și de teatru. Am pretenţia să spun că sunt un actor foarte bun, la fel cum sunt şi alţi actori din teatru. Locul meu e pe scenă. E un gest disperat pentru că nu sunt băgat în seamă, cazul meu e tratat cu superficialitate și nu e plăcut să mă simt ca un milog”, spune Doru Fârte.
Actorul spune că e pasat de la unul la altul, de la conducerea teatrului la CJ Bihor şi înapoi. „Sunt pisica neagră pe către teatrul o aruncă în curtea CJ și invers iar eu m-am oprit undeva pe gard”.
Întrebat totuşi care sunt argumentele din cele două scrisori oficiale primite de la teatru, respectiv de la CJ Bihor, Doru Fârte spune:
„Aparent vicepreşedintele Gal mi-a spus că mă înțelege dar răspunsul din partea dumnealui este unul tehnic din care rezultă că trebuie să aștept până se eliberează un post de actor în teatru. Cel mai probabil prin pensionare. Petre Ghimbăşan e cel mai în vârstă, dar e mai tânăr decâ mine cu zece ani…”.
Actorul a vorbit şi cu senatorul Arina Moş care spune că l-a primit cu înţelegere şi care a şi vorbit cu managerul Daniel Vulcu, dar fără niciun rezultat pentru dânsul.
„I-am spus şi lui Vulcu mai demult despre intenţia mea de a intra în greva foamei, dar nu ca pe o ameninţare. Când ai un venit considerabil şi constant e uşor să judeci pe unul care e muritor de foame, dar care e un actor important. Am făcut multe roluri pentru teatru şi teatrul m-a servit pe mine mulţi ani”.
Doru Fârte speră totuşi că va fi ascultat şi de Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor.
„Am speranța că m-ar putea înțelege. La domnul primar am încercat să intru în audienţă dar nu am reuşit să ajung să vorbesc. Când m-am întors în urmă cu doi ani în Oradea, am intrat de bună voie şi din cauza convingerilor mele în PNL.
Dar e un principiu al liberalismului, meritocraţia, un principiu pe care eu nu îl simt. Sunt deschis pentru orice concurs, e nevoie de mine. Abia aștept, sunt pregătit pentru concurs, oricum sunt într-o luptă continuă cu mine.”
Managerul teatrului, Daniel Vulcu, cunoaşte situaţia actorului Doru Fârte dar momentan spune că nu are un post disponibil pentru acesta.
„La ora aceasta şase tineri joacă pe contract de colaborare. O trupă trebuie primenită permanent pentru că altfel te blochezi. Cei şase nu au posturi, dar îi plătesc din venituri proprii. Domnul Fârte a apărut undeva înainte de a fi eu repus în funcție, de la Baia Mare, unde avea contract cu teatrul respectiv. A zis că vrea să redevină actor la teatrul din Oradea. Cei care erau la conducere la vremea respectivă nu i-au promis nimic, iar eu i-am spus că în momentul în care mi se dau posturi de actor – în condiţiile în care cei şase tineri actori sunt distribuiţi deja în spectacole, că de aceea sunt pe contracte – îl am în vedere.
Dar nici nu pot să încalc legea și să îl angajez pur și simplu, fără să am posturile respective și fără a fi distribuit în niciun spectacol. El este chemat la castingurile pentru roluri în viitoare piese, și în momentul în care va fi distribuit, putem discuta despre o colaborare”, spune Daniel Vulcu.
Actorul Doru Fârte spune îşi va continua gestul disperat până când va fi ascultat şi se va găsi o soluţie a se putea întoarce pe scena teatrului orădean.
Trimite articolul
X😢Ce se întâmplă? De ce nu îl ajută nimeni pe acest om din 2008 ? Unde sunteți oameni buni? 😢 Demult trebuia ajutat acest om !😢
De ce a dat vrabia din mână pe cioara de pe gard? De ce a plecat de la Baia Mare înainte de a semna un contract cu teatrul din Oradea?
Da…. Sa intram toti in greva foamei daca nu ne putem angaja unde ne dorim noi…
-
Exact la asta ma gandeam si eu. Nu te doreste un teatru sau nu te poate angaja din alte motive? Cauti altundeva.
La fel face un fotbalist, nu te vrea un club? Pai nu te dai cu fundul de pamant ca un copil ca tu acolo vrei si gata, cauti alt club… sau te cauta cluburile pe tine daca esti BUN.
Sau esti un programator si tu vrei neaparat la Google. Si daca Google nu te accepta, gata, s-a terminat viata, intri in greva foamei. Pfff, serios acum, asta e mentalitate de copil rasfatat.
-
cam asa suna chestia…
La in teatru privat nu s-a gandit. Nu poti merge sile peste cineva sa te ia.
Eu la 45 de ani fac munci care nu le faceam la 20… sunt si educat dar asta este situatia pe moment. Pretentii majoritatea avem, in rest figuri…. Daca se declara ca e din Ukraina si e gay poate il ajuta statul!
-
Exact ca na Rromanul mai rapid ajuta pe un străin și sau bulagiu vai și amar.