Spectacolul este dedicat marelui poet național Mihai Eminescu, fiind ocazionat de Ziua Culturii Naționale și de împlinirea a 173 de ani de la nașterea acestuia.
„Vrem să ajungem la sufletul fiecărui bihorean, cu ajutorul invitatului nostru special, domnul Dorel Vișan, care va vorbi despre mesajul filosofic al operei lui Eminescu și va recita câteva dintre poeziile marelui poet”, a anunțat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
De asemenea, Filarmonica de Stat din Oradea va interpreta câteva fragmente muzicale în acord cu această tematică.
„Pornim de la realitatea că în aceste vremuri ființa noastră este împrăștiată în lume. Este vorba atât de ființa noastră națională (în condițiile în care mulți, prea mulți români au ales să-și găsească și să-și continue destinul în afara granițelor țării), dar și de ființa individuală a fiecăruia dintre noi, care ne lăsăm prinși, așa cum spunea Eminescu, «de mrejele acestei lumi», și nu se asumăm propria noastră cale care pornește de la cel ce suntem astăzi spre cel la care vrem să fim mâine. Avem nevoie de a ști cine suntem, de a ști ce înseamnă să fii român, de a ști ce înseamnă să fii om, iar toate aceste teme fundamentale le regăsim în opera lui Eminescu – de la iubirea ca fundament a tot ceea ce este, la sensul vieții ca rost al existenței fiecăruia dintre noi, la tema neamului românesc și la tema științei de a învăța să trăim frumos”, a explicat Mălan, contextul în care este organizat acest eveniment.
Dorel Vișan – un om special
Mircea Mălan consideră că actorul clujean Dorel Vișan este omul cel mai potrivit pentru a susține acest recital, pentru felul în care recită din poezia marelui poet, dar și pentru că transmite cel mai autentic „ceea ce a simțit, a gândit și a trăit Mihai Eminescu”.
[eadvert]
Pe de altă parte, consideră Mircea Mălan, Dorel Vișan nu se limitează doar la a vorbi despre geniul poetic al operei lui Eminescu, ci pune „un accent deosebit pe valențele filosofico-existențiale ale operei marelui nostru poet național”.
„Ne-am gândit la Dorel Vișan pentru că este unul dintre oamenii care vor și lucrează în permanență la conceptul de a fi om, care prin tot ce a făcut în cariera domniei sale ne arată că acei talanți pe care i-a primit de la Dumnezeu ca artist îi pune în slujba ideii de a fi om, de a fi român și de a fi creștin. Și noi avem mare nevoie de astfel de modele, de oameni care spun ceea ce gândesc și de oameni care fac ceea ce spun. Iar pentru aceasta îi mulțumesc domnului Vișan pentru disponibilitatea de a participa la acest proiect și sper că nu va fi singurul proiect la care vom lucra împreună”, a spus Mircea Mălan.
Nevoie de spiritual
Dorel Vișan a subliniat nevoia omului de a-și completa partea spirituală a existenței. Acesta a afirmat că „Dumnezeu a lăsat prin opera lui Eminescu tot ce trebuie lăsat unui neam”.
„Din păcate, tot ce a spus Eminescu acum două secole este valabil și astăzi. Neamul românesc nu și-a schimbat cu nimic psihologia, pentru că această psihologie este înrădăcinată în acest neam care toată istoria a trăit în suferință”, a spus Vișan.
Spectacolul a fost prezentat în țară, dar și în Spania, Italia, Portugalia, Chișinău, Franța etc. Biletele pot fi rezervate pe bilete.ro, intrarea fiind gratuită, în limita locurilor disponibile.
Trimite articolul
XDar de când a ajuns tovarășul Malan critic de teatru și specialist în Eminescu? Numai de expiratul Visan, fost sprijinitor și slujitor al lui Funar nu aveam nevoie. Pentru Visan are Consiliul Județean bani, pentru Teatrul Regina Maria, nu. Vai de noi!
-
Sunt convins ca cei care vor participa de Ziua Culturii Naționale la spectacolul la recitalul poetic oferit de marele actor Dorel Visan, vor fi privilegiati si plimbati prin poezia geniului eminescian.
@Maria Ardeianu sunteti guvernata de ura si cred de multe frustrari negestionate.