Actorii şi echipa tehnică a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Arcadia” din Oradea, în frunte cu managerul Marius Aron, au trecut de ieri la munca de jos. Din cauză că nu au primit banii promişi de Consiliul Judeţean Bihor (în subordinea căruia se află Teatrul Arcadia – n.r.), aceştia sunt nevoiţi să renoveze ei înşişi instituţia pentru care lucrează. Interiorul clădirii necesita o reînnoire pentru că este plin de pete, iar pereţii sunt îmbâcsiţi de praf. Întorşi cu două săptămâni mai devreme din concediu, angajaţii, împreună cu Marius Aron, renovează casa scării, holul, scena şi dependinţele scenei.
„Avem mult de lucru. Sperăm să terminăm în două săptămâni. Facem o igienizare masivă. Am fost nevoit să recurg la acest lucru, în premieră naţională şi poate mondială, pentru că numai aşa Teatrul Arcadia poate să-şi primească spectatorii în «haine» curate”, a declarat Marius Aron, managerul Teatrului Arcadia.
Vorbe goale
Autorităţile bihorene au promis la finele anului trecut an că vor investi în modernizarea Teatrului Arcadia suma de 30 de miliarde de lei vechi. Teatrul Arcadia ar fi trebuit să intre în reparaţii la sfârşitul lunii ianuarie. Marius Aron spunea pe atunci că, odată cu stagiunea 2009 – 2010, instituţia culturală pe care o conduce îşi va primi oaspeţii într-o clădire de cinci stele. Proiectul propus de Marius Aron prevedea o scenă şi o orchestră de dimensiuni mai mari, un lift pentru persoanele cu dizabilităţi fizice, un balcon cu 30 de locuri, o cabină performantă pentru lumini şi sunet şi două garsoniere de trei stele, pentru actorii, regizorii, coregrafii care vin la Oradea din alte localităţi. Pentru că banii promişi de Consiliul Judeţean Bihor nu au fost alocaţi, angajaţii Teatrului Arcadia sunt nevoiţi să presteze munca de jos. Managerul Teatrului Arcadia spune că, în viitor, va moderniza instituţia de cultură prin accesarea unor fonduri nerambursabile.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!