La această activitate au participat conducerea inspectoratului, poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere din cadrul I.T.P.F. Oradea, precum si şefii structurilor subordonate din judeţul Bihor şi Arad.
Activitatea I.T.P.F. Oradea în anul 2014 s-a desfăşurat într-un cadru marcat de o diversitate de problematici înregistrate în zona de competenţă, atât pentru implementarea şi asigurarea funcţionalităţii institutionale, cât şi pentru îndeplinirea atribuţiilor şi a sarcinilor care ne revin.
În acest sens s-a avut în vedere poziţionarea geografică a zonei de responsabilitate, poziţionare pe principala rută europeană a migraţiei de la est la vest, segment deosebit de important în protejarea Uniunii Europene şi al Spaţiului Schengen. De asemenea, I.T.P.F. Oradea a contribuit la efortul naţional şi conjugat al structurilor şi instituţiilor abilitate de combatere a fenomenului contrabandei şi evaziunii fiscale, precum şi altor forme caracteristice infracţionalităţii transfrontaliere.
I.T.P.F. Oradea este unitatea teritorială a Poliţiei de Frontieră Române, subordonat nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cu personalitate juridică, având competenţă teritorilă la frontiera de vest a României cu Ungaria în judeţele Bihor şi Arad şi răspunde de întreaga activitate a structurilor subordonate cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat, al paşapoartelor şi străinilor, respectării ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă.
Conform datelor statistice existente la nivelul I.T.P.F. Oradea prin punctele de trecere a frontierei subordonate inspectoratului situaţia persoanelor şi a mijloacelor de transport care au tranzitat în anul 2014 aceste puncte se prezintă astfel: total persoane care au tranzitat
13.143 şi 5.025.000 mijloace de transport. În total au fost înregistrate La nivelul I.T.P.F.Oradea un număr de 3.070 acte ilegale.
Migraţia ilegală
Complexitatea fenomenului infracţionalităţii transfrontaliere care se manifestă în zona de responsabilitate a I.T.P.F. Oradea constă în general în migraţia ilegală. Migraţia ilegală se manifestă în principal din partea cetăţenilor din Siria, Pakistan, Afganistan, Georgia, Algeria, Moldova, Iran, Maroc, Palestina, Somalia sau Irak care ajung legal în România .
La nivelul I.T.P.F Oradea, pe linia combaterii migraţiei ilegale situaţia se prezintă astfel: tentativă de trecere ilegală a frontierei statului român: 388 cazuri cu 806 persoane, iar trafic de migranţi: 67 persoane trafic migranţi.
Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
Combaterea evaziunii fiscale, ca formă de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere a constituit una dintre direcţiile principale de acţiune a structurilor operative din cadrul I.T.P.F. Oradea. Caracteristic zonei de competenţă, având la bază cazuistica operativă din domeniu, subliniem faptul că evaziunea fiscală în punctele de trecere a frontierei nu reprezintă o forma a macrocriminalităţii transfrontaliere, evenimentele operative având un conţinut sporadic, constatările Poliţiei de Frontieră fiind în proporţie de aproximativ 80% în domeniul traficului cu ţigări şi tutun. În ceea ce priveşte evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse accizabile, în special ţigări şi produse din tutun, fiind reţinute la nivelul S.P.F.-urilor un număr de 8000 de ţigarete în valoare de 4100 lei şi reţinute în tentativă la efectuarea de operaţiuni de export de bunuri de importanţă ştiinţifică, cantitatea de 444 bucăţi flori de mină. La nivelul ITPF Oradea au fost capturate 1.171.860 ţigarete şi 10,28 kg tutun. În anul 2014, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Oradea au depistat în punctele de trecere a frontierei un număr de 62 autotorisme furate şi 29 utilaje. Pe de altă parte, în perioada analizată la nivelul I.T.P.F Oradea a fost înregistrată o captură de droguri, fiind descoperite 56 de kilograme de Ecstasy ascunse în pereţii autoturismului.
Colaborare internă
Întreaga activitate de cooperare a urmărit asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine publică, precum şi o apropiere a lucrătorilor instituţiei faţă de cetăţenii din zonă. Activitatea de cooperare la care a contribuit I.T.P.F Oradea s-a desfăşurat în bune condiţii, reuşindu-se menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza localităţilor din zona de competenţă, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a actelor infracţionale şi contravenţionale. Pe timpul desfăşurării acţiunilor s-a pus un accent deosebit pe activitatea de prevenire a criminalităţii transfrontaliere, a instruirii cetăţenilor care desfaşoară diferite activităţi în zona de competenţă, în special a celor care domiciliază izolat, a paznicilor de noapte, angajaţi la diferite societăţi economice, agricole, în scopul atragerii acestora în sprijinul îndeplinirii misiunii de supraveghere a frontierei de stat, a modului de anunţare în cazul sesizării unor acte infracţionale în zona lor de activitate. I.T.P.F Oradea a încheiat protocoale şi planuri de acţiune cu structurile implicate în combaterea fenomenului infracţional transfrontalier periodic efectuându-se şedinţe de lucru si analize comune ale rezultatelor obţinute stabilindu-se planuri de măsuri concrete pentru îmbunătăţirea lor.
Colaborare internaţională
În perioada analizată considerăm că toate structurile din cadrul I.T.P.F. Oradea au avut o bună colaborare cu poliţia din Ungaria, de a menţine o legătură permanentă pentru rezolvarea tuturor situaţiilor apărute. În acest sens au fost desfăşurate schimburi de date şi informaţii, cercetări în comun, predări – primiri persoane, predare – primire bunuri, predare – primiri animale, întâlniri de lucru, misiuni în comun şi întâlniri prieteneşti. În februarie 2014, pe teritoriul Ungariei, în localitatea Mako s-a desfăşurat şedinţa de lucru anuală româno-ungară. Activitatea a avut ca scop evaluarea activităţilor privind regimul frontierei de stat în anul 2013, stabilirea sarcinilor de cooperare la frontiera comună româno-ungară în domeniul supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat şi pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, pentru perioada anului 2014.
Permanent au fost desfăşurate şedinţe de lucru, pe momente operative, pentru analizarea şi luarea tuturor măsurilor legale pentru soluţionarea operativă a evenimentelor.
Activităţi FRONTEX:
În martie 2014 cadre de la I.T.P.F.Oradea au participat la instructajul organizat de agenţia Frontex la Varşovia – Polonia, pentru pregătirea experţilor EBGT care urmează să fie detaşaţi în punctele focale terestre de pe teritoriul Statelor Membre UE, în cadrul operaţiunii comune Frontex Puncte Focale Terestre 2014. De asemenea, politişti de frontieră din cadrul ITPF Oradea au participat la Operaţiunile Comune „EPN POSEIDON Sea 2014” si „Poseidon Land 2014” organizate de către Agentia FRONTEX, în calitate de specialişti în supravegherea frontierei pe autospecială de termoviziune.
Obiective pentru 2015
Organizarea şi implementarea acţiunilor operative pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor circumscrise criminalităţii organizate transfrontaliere şi a migraţiei ilegale, organizarea aplicării planificării operaţionale, precum şi evaluarea activităţii de supraveghere şi control la trecerea frontierei din zona de competenţă în vederea implementării Strategiei privind securizarea frontierei de stat, a Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat, a Concepţiei privind controlul frontierelor, a Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului C.E. nr. 562/2006 şi a dispoziţiilor I.G. al I.G.P.F. emise în aplicarea legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniu, verificarea modului de respectare a legilor, ordinelor, reglementărilor, dispoziţiilor şi a obligaţiilor asumate, la nivelul personalului P.F.R., dar şi optimizarea funcţionalităţii optime a structurilor, eficientizarea cooperării interninstituţionale precum şi calităţii, formelor şi conţinutului pregătirii profesionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!