În perioada 21 – 23 iulie, polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni, alături de reprezentanții Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor și de jandarmi bihoreni au fost prezenți la Waves Festival, care s-a desfășurat în stațiunea bihoreană Băile 1 Mai.
[eadvert]
Astfel, la sfârșit de săptămână, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au interacționat cu participanții la eveniment și le-au oferit recomandări utile cu privire la riscurile la care se supun odată cu consumul de alcool la volan sau de droguri, dar și despre urmările acestora, precum deteriorarea relațiilor cu familia și cu prietenii, dependența, depresia, violența, accidentele rutiere etc..
„Participanții la eveniment au avut ocazia, cu ajutorul ochelarilor speciali, ce distorsionează realitatea și simulează efectele psihomotorii ale consumului de alcool sau droguri, să înțeleagă efectele devastatoare ale acestora asupra organismului, modul în care alterează simțurile și percepția asupra realității. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni și partenerii de program au fost prezenți în zona special dedicată copiilor și i-au implicat pe aceștia în diverse jocuri și concursuri preventive, toate pentru a-i sprijini să își însușească, într-un mod creativ, principalele reguli de circulație”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Tinerii prezenți au avut la dispoziție laboratorul de siguranță rutieră, în cadrul căruia, polițiștii rutieri au continuat recomandările privind circulația pe drumurile publice, pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Publicul a avut ocazia să vizioneze filmulețe educativ – preventive, realizate de polițiștii de prevenire bihoreni.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii bihoreni și partenerii de program i-au informat pe șoferii prezenți la festival și despre modificările legislative în materie penală, explicându-le că, dacă un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor ori fără a deține permis de conducere provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
„Scopul acestor acțiuni, care continuă pe toată perioada sezonului estival, este acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos, ca alternativă la consumul de alcool sau droguri.
Totodată, acțiunile polițiștilor bihoreni vizează creşterea nivelului de informare a cetățenilor şi sensibilizarea acestora cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale pe care le implică consumul acestor substanțe”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Acțiunile preventive la Waves Festival continuă și duminică, 23 iulie, când participanții sunt așteptați de polițiștii bihoreni cu recomandări utile și multe surprize pentru cei mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!