„Această activitate se înscrie în calendarul de activităţi al proiectului de educaţie ecologică prin voluntariat şi pentru pentru dezvoltare comunitară «Împreună pentru natură»”, ne-a declarat directoarea instituţiei de învăţământ Voichiţa Cristea. Responsabilii de proiect sunt directorul şcolii Voichiţa Cristea şi Aurel Bejan, primarul Comunei Gepiu. Aceştia sunt mândri că au reuşit să organizeze o activitate „de cunoaştere, manifestare şi relaţionare ecologică a elevilor cu mediul înconjurător, în vederea formării unei atitudini pozitive faţă de mediu şi problemele sale”. Acestei iniţiative s-au alăturat şi oamenii din sat care i-au ajutat pe copii.
„Prin specificul ei, această acţiune a reuşit să implice conştient atât elevii cât şi membrii comunităţii locale în promovarea acţiunilor de «dezintoxicare» a spaţiilor verzi şi a făcut primii paşi în formarea la elevi a unor deprinderi de practicare şi promovare a conceptelor de protecţie a naturii şi mediului înconjurător”, crede directoarea Voichiţa Cristea.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!