În jurul orei 10.45, un apelant al numărului unic 112 a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu la casa vecinului.
„La adresa indicată de apelant, au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială tip Abroll, precum și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Salonta, cu o autospecială de stingere, fiind alertat totodată, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cociuba Mare” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Locotenent-colonel Camelia Roșca.
[eadvert]
Incendiul se manifesta violent la întregul acoperiș al locuinței, cu pericol de propagare la încăperi. Pompierii au localizat și lichidat focarele în aproximativ 50 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la camerele casei.
În urma evenimentului, a ars acoperișul, pe o suprafață de circa 140 metri pătrați.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!