La Universitatea din Oradea, începutul de an a venit și cu o consistentă extindere a numărului de cărți în format electronic, accesibile studenților și profesorilor.
[eadvert]
Achiziția depășește suma de 100.000 de lei și cuprinde 140 de titluri ale editurilor Oxford și EBSCO.
„Sunt cărți din toate domeniile: medicină, științe economice, inginerie, istorie, filosofie, chiar și religie, care pot fi accesate direct din catalogul electronic al Bibliotecii Universității din Oradea”, explică Titus Bădic, șeful Biroului E-Bibliotecă și Acces Resurse Online.
eBook readere
Tot pentru a facilita accesul studenților și al cadrelor didactice la informații stocate în spațiul digital, Biblioteca Universității a fost înzestrată cu 15 ebook readere, care vor fi și ele puse, în cel mai scurt timp, la dispoziția studenților, prin intermediul sălii de lectură. Cu ajutorul acestor dispozitive, vor putea fi parcurse cărți științifice și din bibliografia obligatorie pentru studenți, existente deja în format electronic.
Achizițiile s-au făcut prin proiectul CNFIS – FDI – 0804 – 2021 – Acces (UO) la cunoaștere. Creșterea capacității instituționale prin stimularea dimensiunii interactive a cunoașterii în comunitatea academică este un proces coordonat de prorectorul Mariana Mureșan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!