Astfel, legislativul local a decis ca Administraţia Imobiliară Oradea (AIO) să finanţeze reabilitarea faţadei degradate cu 513.300 lei (fără TVA) în baza HCL nr. 83/2006 care stipulează că: „finanţările nerambursabil” e din cadrul domeniului Culte religioase se acordă prioritar imobilelor deţinute de către culte în perimetrul Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea.
În caz de vânzare
Totodată, s-a decis instituirea dreptului de creanţă în favoarea AIO prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului reabilitat până la recuperarea integrală a investiţiei. Astfel, dacă imobilul ar fi înstrăinat în perioada de recuperare a investiţiei, Parohia Romano-Catolică Oradea va trebui să restituie municipalităţii valoarea nerecuperată, în termen de15 zile.
„Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice a finalizat deja proiectele de reabilitare a faţadei Spitalului Mizericordineilor precum şi a clădiri de pe str. Republicii nr. 11-13, aparţinând Episcopiei Ortodoxe. Ambele proiecte s-au făcut fără a solicita vreo contribuţie din partea proprietarilor. Urmează să scoatem la licitaţie lucrările efective de reabilitare a faţadelor”, a precizat primarul Ilie Bolojan
Municipalitatea va recupera investiţia prin nealocarea sumelor nerambursabile prevăzute anual în bugetul local pentru cultul religios în cauză, în baza Legii nr. 350/2005.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!