Anul 2010 are semne rele încă de la 1 octombrie 2009. De anul viitor, produsele accizabile vor fi mai scumpe cu circa 13% din cauza diferenţei de schimb valutar, fără a mai lua în calcul creşterea accizelor la unele dintre ele.
„De la 1 ianuarie 2010, accizele se vor calcula pe baza cursului de schimb al Băncii Central Europene din data de 1 octombrie 2009, care a fost de 4,218 lei/euro. Pentru anul 2009, valoarea accizelor a fost calculată la valoarea cursului de schimb de 3,736 lei/euro”, ne-a informat Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Finanţelor Bihorene.
Scumpiri si ieftiniri
Acciza la bere, alcool etilic şi ţuica de casă va rămâne, teoretic, neschimbată. Aceste produse vor fi mai scumpe însă din cauza valorii accizei, mai mare cu 12,9%. Astfel, la alcoolul etilic valoarea accizei va fi de 3.163,5 lei/hl, comparativ cu 2.803,3 lei/hl. La bere acciza este în prezent de 2,79 lei/hl şi va urca la anul la 3,15 lei/hl.
Ţigările se vor scumpi atât din cauza creşterii accizei cât şi din cauza diferenţei de curs valutar. Pentru 1.000 de bucăţi de ţigări se va plăti o acciză de 312,13 lei, faţă de 228,6 lei acum.
Gazele naturale, curentul electric se vor scumpi şi ele tot din cauza accizelor. Pe lângă diferenţa de curs, benzina fără plumb va suferi o scumpire şi din cauza creşterii accizei de la 436 de euro/1.000 de litri la 452 de euro, asta însemnând 1.468 de lei/1.000 de litri.
Anul 2010 nu aduce doar scumpiri ci şi ieftiniri. Ce-i drept acestea vor avea loc la produsele de lux, unde accizele vor dispărea după 1 ianuarie. „O modificare a Codului Fiscal se referă la eliminarea accizelor aferente unor produse de lux, cum ar fi: confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii de aur şi/sau platină, arme şi arme de vânătoare altele decât cele de uz militar, iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, precum şi motoarele cu capacitate peste 25 CP pentru acestea”, ne-a declarat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!