„Joi, 7 decembrie, la ora 15.52, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe D.N.76, în afara localității Rieni, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma investigațiilor efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în jurul orei 15.50, un bărbat de 63 de ani, din comuna Arieșeni, județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.76, într-o curbă periculoasă la dreapta, la intrarea în localitatea Rieni, înspre Beiuș, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autotren, condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Șinca, județul Brașov.
În urma impactului, autotrenul a fost proiectat pe sensul opus de circulație și a acroșat un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Câmpeni, județul Alba, care circula din direcția Ștei înspre Beiuș.
În urma accidentului rutier, bărbatul de 63 de ani, care conducea autoutilitara, a suferit multiple leziuni, care, din păcate, i-au provocat decesul, la fața locului. De asemenea, o femeie de 64 de ani, din comuna Arieșeni, pasageră în autoutilitară, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora, a fost transportată la spital.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a mai transmis sursa menționată mai sus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!