”Miercuri, 24 august, la ora 07.42, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Aușeu, un bărbat de 36 de ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism înspre Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Șugag, județul Alba” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.
Două persoane și-au pierdut viața
În urma accidentului rutier, șoferul, un bărbatul de 36 de ani, cât și o tânără de 20 de ani, din comuna Popești și-au pierdut viața, în ciuda manevrelor de resuscitare.
[eadvert]
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Video: alesdonline.ro
UPDATE: Accident grav în Aușeu, între un camion și un autoturism: Ambele victime au decedat
Trimite articolul
XBravo, nu se poate reda clipul.
Acum ca e mort sper sa nu mai depaseasca neregulamentar. Nu inteleg oamenii care se urca la volan cu asemenea specimene. Chiar nu le pasa daca mor sau traiesc?
Nu vrem masini noi, vrem masini puternice aduse din jermania, ( adica puternice cu 1-2 secunde mai rapide ca un Logan, ca nu vrem motoare noi nu ma refer la Dacie, ma refer la tot ce e nou), noi vrem tdi-uri de 20 de ani sa putem depasi. Se vede fratilor ca 90% din accidente is cu cazane gen Passat, Golf 4, Skode, Audi , mai sunt cei cu BMW astia fraierii ce luam masini noi sau cu adevarat puternice, nu trebuie sa demonstram la nimeni ca a noastra “e mai mare”, ca toti cocalarii redusi cu cazanele lor aruncate din Germania. Numai priviti la accidente , cine le provoaca si cu ce epave de masini. Exact genul asta de proprietari sunt cei mai agresivi in trafic, si nu stiu ce vor arate cu asta?
Accident cat se poate de ciudat. circulatia pe soselele fara separator de sens a devenit o mare aventura, pe principiul scapa cine poate.