Astfel, a acroşat o motocicletă, condusă regulamentar, pe sensul său de mers înspre Cluj Napoca, de un tânăr de 22 de ani, din comuna Tileagd. În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului. De asemenea vineri, la ora 23:10, pe D.N. 1H, un tânăr de 17 ani, din Lugaşu de Jos, în timp ce conducea un moped neînregistrat, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Astfel, mopedul a acroşat parapetul şi balustrada de protecţie pietonală, iar apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere. Totodată, acesta se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului rutier, atât conducătorul mopedului, cât şi pasagerul său, un tânăr de 16 ani, din Lugaşu de Jos, au suferit leziuni uşoare.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.” explică subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!