UPDATE La spital, una dintre victime a declarat că în mașină s-ar mai fi aflat încă un copil. Echipaje de salvatori din Aleșd s-au întors la locul accidentului pentru a efectua cercetări suplimentare, însă șansele ca o a șasea victimă să fie găsită sunt mici.
Pompierii și oamenii legii au cercetat locul accidentului de la început și nu au fost găsite alte victime, iar persoana care a declarat asta se afla într-o stare de confuzie în urma accidentului suferit.
Conform primelor informații, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat într-un copac. Cinci persoane se aflau în mașină în momentul impactului, 3 adulți și 2 copii. Cei trei adulți au rămas încarcerați între fiarele contorsionate ale autoturismului în timp ce copiii, două fete cu vârsta între 10 și 16 ani, au fost proiectați în afara vehiculului.
„Pe D.N. 1, în afara localității bihorene Urvind, un bărbat de 47 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, autoturismul condus de acesta a pătruns pe sensul opus, a părăsit carosabilul și intrat frontal într-un copac”, a declarat subcomisar IPJ Bihor, Alina Dinu.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de la Ambulanță, un echipaj de prim ajutor de la Oradea, un echipaj de terapie intensivă mobilă Oradea, un echipaj prim ajutor de la Aleșd, o autospeciala cu modul de descarcerare de la Aleșd, echipajul de descarcerare grea de la Oradea și autospeciala pentru victime multiple.
Victimele au primit asistență medicală la fața locului, patru dintre ele fiind intubate. Cele două fetiţe în vârstă de 10, respectiv 12 ani, femeia, în vârstă de 37 ani şi cei doi bărbaţi, în vârstă de 47, respectiv 44 de ani, au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!