[eadvert]
SURSA: DumitrasTV
Mai multe echipaje ale ISU Crișana intervin la un accident rutier în Saca, comuna Budureasa, ne-a informat locotenent-colonel Camelia Roșca, purtător de civânt al ISU Crișana. A fost mobilizat și elicopterul SMURD la fața locului. În incident este implicat un singur automobil, în care se aflau doi adulți și un copil.
Apelul care sesiza producerea accidentului rutier a fost primit în jurul orei 14:40. La fața locului s-au deplasat echipajele de pompieri militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Beiuș, cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Ambulanței, precum și elicopterul SMURD.
Ajunși la fața locului, cadrele medicale au acordat primul ajutor celor răniți, nefiind necesară intervențiile de tip descarcerare. Adulții au refuzat să fie transportați la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
„Apelul care sesiza producerea accidentului rutier a fost primit la ora 14:37. Accidentul s-a produs pe Drumul Județean 764A la ieșirea din localitatea Budureasa înspre Beiuș. A fost implicată un autoturism a cărui conducător a pierdut controlul asupra autoturismului, acesta a părăsit carosabilul, a pătruns într-un șanț și a lovit niște copaci care se aflau în afara carosabilului. O persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Traficul a fost îngreunat pentru o perioadă de timp, dar în aceste momente se circulă deja normal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!