Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române „într-o curbă, un ansamblu de vehicule a acroșat un autocar în care se aflau 12 persoane. În urma coliziunii, autocarul a acroșat un alt autovehicul și a impactat un imobil. Potrivit primelor date, 9 persoane din autocar au suferit răni ușoare, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir”.
[eadvert]
Conform informațiilor martorilor, în momentul impactului, autoturismul era parcat în fața casei.
Conform maiorului ISU Crișana, Camelia Roșca, în autocar se aflau 20 de persoane, iar în camion doar șoferul. La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri din cadrul a trei subunități Ștei, Beiuș și Oradea cu: două ambulanțe SMURD tip B2, o autospecială de transport victime multiple, autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, echipajul de TIM SMURD Oradea și 4 echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Bihor.
„Echipajele medicale au evaluat cele 21 de persoane implicate în accident, 12 dintre ele având nevoie de îngrijiri medicale. Zece victime se află în cod verde medical prezentând răni ușoare și alte două în cod galben medical”, precizează maior Roșca.
Trei dintre victimele în cod verde medical au fost transportate la CPU Spital Beiuș, iar trei în cod galben medical și 6 în cod verde au fost transportate la UPU a Spitalului Clinic Județean Oradea.
„Apelul 112 a fost efectuat la 17:21, accidentul rutier s-a produs pe DN 76, la intrarea în localitatea Dușești, dinspre Sâmbăta. Din primele informații ar fi fost implicate un autotren un autocar și un autoturism. Momentan se efectuează cercetare la fața locului pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului. Traficul rutier este blocat și dirijat de polițiștii rutieri. Rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului”, a precizat comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța pentru Bihon.ro.
https://www.facebook.com/100001639515515/videos/1772079712975116/
Trimite articolul
XRadarul ia tot ce depășește viteza legalã? Da.
Radarul poate fi mutat pe stâlpi succesivi? Da.
Radarul înregistrează zona în permanenţã? Da.
Viaţa este în mâinile dv? Da.
-
Cat de prost poti sa fii!
-
,,proştii ” mulţi nu depășesc viteza legalã.
-
Dacă ai peste 50 în localitate, radarul nu iartã nicio deșteptăciune care o calcã mai mult.
-
Cred ca esti reprezentantul unei firme care ori ar dori sa comercializeze cu adaos de 500% astfel de echipamente prin vanzarea catre institutiile platite din bugetul țării, ori te ocupi cu montajul si intretinerea lor. Sigur, tot cu tarife care dau pe spate orice calcul economic normal.
Altfel nu ai fi atat de prezent cu postarile tale privind radare fixe in toate comentariile.
Bine spunea predecesorul in postare!
Esti un prost.
Daca mă-ta cade intr-o sula aflata in erectie si striga ca a fost violata, tot povestea asta cu radarul fix o sa o postezi. Sunt sigur.
Pacat ca femeia aia nu a facut un avort spontan la timpul potrivit.
Si a lăsat sa faca ochi un prost care acum obosește judetul Bihor (si nu numai!!) cu postarile sale cretinoide, creind greață si dezgust atator mii de persoane.
Daca ala care o împins la mă-ta o scotea la timp si o lăsa sa se scurga pe cearsaf, scăpam cu totii de un prostalău.-
Csacsi eşti un nesimtit neinteligent, needucat. Radarul fix te apãrã dar tu nu pricepi aceasta.
Te orbesc ura şi trivialitatea, nu îţi vrei binele şi ataci la persoana celui care îţi vrea binele.Nu te duce raţiunea pe care nu o ai.
-
-
Românul, polonezul, slovenul, turcul, cehul, nu se educã decât cu radar., în localități și punctele critice din parcurs (curbã periculoase, îngustare, linii continue etc).
mai oameni buni. vad ca va dati toti cu parerea. hai ca vin si eu cu cazuri concrete. si anume, in anumite tari (Austria, Franta, Italia, Germania) de ce naiba au aia camere fixe de radar pe drumurile europene, nationale (incluzand si localitatile)?
de prosti? ca vad ca va faceti si prosti unii pe altii. dar de ce?
personal, sustin montarea de radare fixe macar in localitati. punct
-
Poti sa il sustii si pe sulimandocul asta ce tot posteaza comentarii privind radarele fixe, fixandu-ti organul intre bucile sale.
Sa fiti voi doi fericiti!
Ce a rezolvat in urma cu ani de zile montarea de radare fixe in sute de puncte din localitati si din afara lor??
In afara ca a adus bani multi unor oameni de afaceri si prea putini la bugetul tarii!!??
Nimic.
Romanii au invatat rapid pozitionarea lor.
Venea fiecare in viteza. Ajungea in apropiere, reducea viteza, ca doar erau la intrare in localitate, nu?
Trecea de stalpul cu radarul fix, apoi ii dadea kko-blană cu viteza majorata prin localitate stiind ca a scapat de radar.
Ca unde era radar fix montat, nu mai stateau capurile de creta cu radare mobile.
Si cum au scazut numarul accidentelor?
Cele mai multe erau montate pe DN1, DN2, DN7, etc….
Tot acelea au ramas in top ca fiind sosele cu cei mai multi morti si cele mai multe accidente grave in aceea perioada.
Ce folos ca ai radar fix in curba dintre Episcopia si Biharia, daca vine Jutka si in curba trece pe contrasens, apoi intra pe contrasens in camion si moare?
Ce folos de radar fix daca vina berbecul cu BMW mort de beat dupa nunta si suparat pe viata, iese in decor si ramane fara permis!?
Apoi se spanzura la 5 dimineata de podul peste Cris. Ca nu a avut noroc in viata, zice el!?!?
Mai oameni buni, cand omul e prost, e needucat, dar tu ca stat ii dai posibilitatea la orice berbec sa aiba plastice cu categorie si sa fie prezent pe șosea dupa niciv30 de ore de asa zisa scoala, asa se intampla.
Ia sa faca statul bine si sa filtreze accesul la obtinut permisele.
Sa nu dea voie oricui si in orice mod sa ajunga la volanul unui vehicul in trafic.
Sa impuna legi prin care un tanar sa nu poata ajunge la 20-22 de ani pe camioane de mare tonaj sau pe autobuse, microbuse sau autocare ptr. transport persoane. Sa acumuleze experienta de sofer pe vehicule de mici dimensiuni. Dupa ce face dovada efectiva a experientei acumulate in 3 – 5 ani, abia atunci sa i se dea posibilitatea de a obtine categorii ptr. vehicule de tonaj greu sau de transport persoane.
Sa se poata vedea responsabilizarea.
Cata vreme ajung pe sosea tot felul de oameni cu probleme de vedere care nu vad pe timp de noapte si sunt permanent cu piciorul in frană, cu probleme de tulburari psihice neobservate corect sau la timp, cata vreme li se acorda permis oamenilor care abia stiu citi sau doar numara, ce ati dori sa avem in trafic??
Parcul auto s-a triplat, dar aceste masini circula tot pe aceeasi infrastructura de sosele construita in anii ’60.
Daca la voi in apartamente sau case in loc de 3 – 4 persoane in familie ajung sa locuiasca 10 – 12 la comun, mai devreme sau mai tarziu nu apar conflicte? Nu sariti la bataie sau va certati?
Ca nu mai aveti loc la masa, acces la baie, loc pe balcon la fumat….
Exact asa e si in trafic.
Sunt multe masinile, incompetentii s-au inmultit, prostia si lipsa de cunoaste e in crestere.
E inevitabil ca sa nu apara zilnic si saptamanal incidente.
Decat sa militati ptr. acces selectiv bazat pe calitate la obtinerea permiselor de catre “tot prostu'”, voi va ocupati de radare fixe.
Dupa ce le veti avea montate, dupa ce vor fi autostrazi, prostii si incompetentii nu vor mai muri mutandu-se de pe soselele nationale si judetene pe autobahn?? Ce ziceti?
Eu zic ca vor muri mai multi.
Mai ales ptr.ca nu stiu curcula pe autostrazi. Tot din cauza lipsei de cultura si a scolii de soferi superficial facute
Ba da.
Si inca le va face placere.
Si iar vor muri oameni.
Acolo nu mai pui radare fixe. Sau si daca le pui, ce folos de ele cand ai 130 per ora limita superioara?
Dar prostu’ care e prost, tot face prostii.
Si iar va produce accidente si vor muri nevinovati.
Doar ca vor fi catastrofele mai mari, viteza de circulatie fiind crescuta.
Solutia e educatia si selectia la sange.
Nu radarul.
Radarul e doar o masura de constrangere, nu de educare.
Dar voi alegeti varianta….. biciul.
Ptr.ca stiti ca de frica, prostul si incompetentul cedeaza.
De ce nu alegeti sa ii corijati?
E de lucru, asa-i?
Si e greu cu prostii!
Ca …. e multi!
Cum zic aia de pe la Dambovița.