Accidentul s-a produs miercuri, 12 februarie, în jurul orei 13:45.
„Un tânăr de 23 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării și a acroșat din spate un alt autoturism, condus în fața sa de o femeie de 45 de ani, din localitatea Nojorid, județul Bihor, care staționa în coloană. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un al treilea autoturism, din fața sa, condus de un tânăr de 22 de ani, din Nojorid”, informează comisarul șef Alina Fărcuța.
Tânărul de 23 de ani din Oradea (care conducea primul autoturism) a fost testat cu aparatul antidrog și s-a constatat că acesta se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. În urma producerii accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism a suferit răni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Tânăr de 19 de ani, drogat la volan
Tot miercuri, 12 februarie, în jurul orei 18:42, pe D.N 19, în afara localității Valea lui Mihai, polițiștii bihoreni au depistat un alt bărbat care se afla la volan sub inflența drogurilor.
Un bărbat de 30 de ani din Carei, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Valea lui Mihai-Oradea, nu a păstrat distanța regulamentară și a izbit din spate un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani din comuna Pir, județul Satu Mare. Evenimentl rutier nu s-a soldat cu victime.
În urma terstării tânărului de 19 ani din Satu Mare, oamenii legii au constat că acesta se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Tânărului în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a drogurilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii bihoreni.
Trimite articolul
XDrogat la volan = puscarie
A inceput sa ma ia cu frica sa mai ies cu masina pe strazi. Nu se stie niciodata daca dai peste unul fara carnet si pe deasupra baut sau drogat. In Romania a devenit o aventura iesitul pe strazi, indiferent ca esti pieton sau sofer, poti fi agresat din orice pozitie.
Oradea a devenit cel mai periculos oras candva era cel mai sigur oras din lume!
-
De unde ai scos replica asta? 😂😂