Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul a fost îngreunat pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la kilometrul 547+600 metri, în localitatea Ciucea din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară.
În urma impactului, produs din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului, șoferul acestuia a murit.
„Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 51 de ani, din județul Neamț, s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară în afara localității Ciucea și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. În urma impactului, șoferul autoturismului a decedat. Acesta circula pe direcția Oradea – Cluj-Napoca”, a declarat Carmen Pompaș, purtător de cuvânt al IPJ Cluj, pentru ziarulclujean.ro.
Foto: INFO TRAFIC jud. BIHOR
Citiți principiile noastre de moderare aici!