Accidentul rutier s-a produs joi, dis-de-dimineață. În jurul orei 07:00, pe strada Șanțului din Oradea, o șoferiță s-a răsturnat cu autoturismul.
[eadvert]
ISU Crișana a fost sesizat prin 112 cu privire la producerea accidentului, apelantul precizând faptul că șoferița autoturismului implicat în accident a rămas încarcerată.
„Pentru salvarea victimei, la locul indicat de apelant au fost mobilizate cu operativitate, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu autospeciala de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala de intervenție rapidă pentru medicul de urgență, precum și pompierii Detașamentului 2 Oradea cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor”, a declarat maiorul ISU Crișana, Camelia Roșca.
Forțele de intervenție au evacuat, în câteva minute, victima rămasă încarcerată în autoturismul răsturnat în afara carosabilului. Echipajele SMURD i-au acordat victimei îngrijirile medicale care se impuneau, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Vom reveni cu detalii…
Trimite articolul
XCum naiba a ajuns cu masina pe contrasens si apoi cu cracii-n sus?! Mare-i gradina domnului!…..
Dacă doamnele (care în proporție covârșitoare vorbesc la telefonul mobil în timp ce conduc mașina} ar fi mai puțin agresive în trafic și ar fi atente la drum, nu s-ar mai întoarce cu cracii în sus pe șosea.
Tuturor drumuri bune și cât mai puține vorbărețe la telefon pin preajmă.