Apelul care sesiza producerea accidentului a fost primit de autorități în jurul orei 19:01.
„Accidentul s-a produs pe DN1, între localitățile Uileacu de Criș și Urvind, fiind implicată o motocicletă. O persoană, pasageră pe motocicletă a fost transportată la spital pentru investigații medicale”, a transmis ofițerul de informare al IPJ Bihor, agent-șef, Alin Laza.
Potrivit surselor Bihon.ro, una dintre roțile motocicletei a explodat, fapt care a provocat accidentul.
Traficul s-a desfășurat pe o bandă, alternativ, fiind dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!