Autoritățile au fost sesizate cu privire la faptul că semiremorca unui tractor care se afla pe DN19E, între localitățile Biharia și Cauaceu, s-a răsturnat.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii din Biharia, s-a constatat că șoferul, un bărbat de 25 de ani din localitatea Diosig nu posedă permis de conducere.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor printr-un comunicat de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!