”Vineri, 9 decembrie , în jurul orei 14.15, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19, pe raza localității Diosig, între un autotren și un autoturism, eveniment în care au fost implicate patru persoane (trei aflate în autoturism și șoferul autotrenului)” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.
La locul accidentului au fost trimise de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni și Gărzii Sălard, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu două ambulanțe SMURD de tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și cu autospeciala medicului de urgență.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru a evacua două persoane rămase captive în mașina avariată. Acestea au fost ulterior predate echipajelor medicale sosite la fața locului.
Victimele vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Șoferul TIR-ului nu a suferit răni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!