Două microbuze româneşti şi un autocar au fost implicate în accidentul violent consumat aproape de vama Bors, în apropiere de Berettyoujfalu. Informaţia a fost confirmată şi de şeful Poliţiei Bihor, comisarul-şef Adrian Bucur, care a relatat că la locul impactului au intervenit echipajele de intervenţie din Ungaria, atât cele medicale cât şi cele de poliţie, iar victimele au fost asistate medical la spitalele din ţara vecină.
Conform primelor informatii, o persoana a decedat iar alte 9 au fost ranite.
Potrivit poliţiei ungare locale, din informaţiile preliminare referitoare la accident, a rezultat că un autobuz care avea în spatele său alte trei microbuze româneşti a frânat brusc. Autobuzul a fost depăşit de primul microbuz, în schimb cel de-al doilea, care a frânat la rândul său foarte brusc, a fost lovit din spate de un al treilea microbuz, formându-se practic un carambol.
În urma acestui accident, un român a decedat, iar alţi nouă au fost răniţi, aceştia primind îngrijiniri medicale. Acestea sunt informaţii preliminare referitoare la accident, urmând ca pe măsură ce se va desfăşura ancheta să fie clarificate atât cauzele, cât şi starea răniţilor.
Consulatul general al României la Gyula nu a fost informat oficial în legătură cu acest accident, însă reprezentanţii consulatului au solicitat deja informaţii poliţiei locale şi se deplasează la faţa locului pentru a acorda asistenţa necesară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!