E o stradă nouă care deserveşte zona Parcului Industrial Eurobusiness II şi este racordată la drumul colector printr-o giraţie cu trei braţe. Are o lungime de 1381 m şi o lăţime de 8 m.
În proiect au fost prinse lucrări de infrastructură şi suprastructură a drumului, realizarea canalizării pluviale, realizarea instalaţiilor electrice de iluminat (s-au montat 54 de stâlpi de iluminat), montarea de tuburi/realizarea de traversări pentru instalaţiile de gaz, iar în final realizarea marcajelor şi a indicatoarelor rutiere. S-au realizat trei staţii de autobuz, staţii care vor deservi în principal personalul din Parcul Industrial.
Lucrările au fost realizate de asocierea de firme: Drumuri Bihor S.A (constructor de drumuri şi canalizare), Proexco SRL (proiectant) şi Electrofor SRL (executant partea de iluminat/reţele electrice). Valoarea lucrărilor e de 3,4 milioane lei fără TVA.
Tot luna trecută, s-a terminat şi strada Petre Carp, drum aflat în Parcul Industrial I. Aici au fost realizate lucrări la infrastructura drumului, la canalizarea pluvială, iar în final lucrări de asfaltare. Firma care a realizat lucrările este Drumuri Orăşeneşti, iar proiectantul IQ PRO Consulting SRL. Valoarea lucrării e de 356.943 lei fără TVA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!