Sunt expuse volume de colecţii donate de Comunitatea evreilor din Oradea, care au fost restaurate cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”. Colecţia cuprinde cărţi, albume despre ritualuri şi tradiţii evreieşti, culegeri de texte pentru copii, prima metoda practică de însuşire a limbii ebraice, oral şi scris etc. Accesul este gratuit în zilele de vineri 28, sâmbătă 29 şi duminică 30 ianuarie, între orele 10.00 – 18.00
[eadvert]
În fiecare an, în 27 Ianuarie, comemorăm victimele Holocaustului. În 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietică. Este o zi universală de comemorare şi a fost propusă de Statul Israel împreună cu alte 89 de state, fiind stabilită în urma Rezoluţiei adoptate la 1 noiembrie 2005 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Holocaust (din cuvântul grecesc holókauston), este o traducere a termenului ebraic olah, care inseamnă „ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale sau plante erau arse pe altar pentru lahve (Elohim). Acest termen a fost utilizat pentru a descrie uciderea a circa șase milioane de evrei de toate vârstele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!