Comisia zonală a monumentelor istorice de la Cluj a avizat şi redeschiderea vechiului acces auto din strada Primăriei înspre curtea interioară a Primăriei Oradea unde s-a deschis o parcare pentru cetăţeni, şi amenajarea unui acces pietonal din curte direct spre holul de la parterul instituţiei.
La ultima conferinţă de presă itinerantă, primarul Ilie Bolojan a explicat ziariştilor că după asigurarea unui acces auto de intrare şi a unuia, separat, de ieşire din parcarea Primăriei, va fi amenajat şi un panou electronic care va informa şoferii câte locuri de parcare mai sunt libere.
Per total, în curtea Primăriei sunt 44 de locuri de parcare, din care opt pentru maşinile instituţiei iar restul pentru cetăţeni.
„Vom introduce gratuitate pentru cetăţenii care parchează mai puţin de o oră în curtea Primăriei. Cei care au nevoie de mai mult de o oră pentru a-şi rezolva problemele la Primărie înseamnă că au venit în interes de afaceri, aşa că îi vom taxa pentru parcare”, a mai anunţat Ilie Bolojan.
Întrebat de ce nu a fost extinsă parcarea spre terenul neîngrijit din vecinătate, cu posibilitatea de ieşire direct în strada Tudor Vladimirescu, edilul-şef a precizat că l-a solicitat Episcopiei Romano-Catolice dar a fost refuzat. „Terenul, la fel ca şi clădirea pentru care plătim chirie pentru o şcoală, e al Episcopiei Romano-Catolice. Nu ştiu ce planuri au cu el, dar nu au vrut să ni-l cedeze nici contracost”, a răspuns Bolojan.
Consilieri amendaţi
Mai notăm că la ultima şedinţă a Consiliului Local Oradea, pedelistul Vasile Petruţ a cerut Executivului Primăriei găsirea unei soluţii pentru parcarea autoturismelor consilierilor locali.
„Am plătit mai multe amenzi pentru parcare fiindcă atunci când particip la şedinţe pe Comisii nu ştiu cât o să dureze. Ar trebui mai multă înţelegere pentru consilierii locali când vin să lucreze în interesul oraşului”, şi-a susţinut cauza Vasile Petruţ.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!